Speriețeni, Dâmbovița

Istoria satului Speriețeni începe din anul 1865, prin legea rurală a Guvernului condus de Mihail Kogălniceanu. În timpul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sătenii împroprietăriți cu aproximativ 10.000m2 (1 hectar), în funcție de numărul membrilor dintr-o familie. Numele de Speriețeni vine de la o legendă locală, in care se spune că cineva trecând prin pădurea Băleanu, ce aparținea mănăstirii Nucet, venind dinspre nord (căruia i se spunea Ursoaia) a fost deviat, înspre sud, de o ursoaică cu pui. Părții dinspre sud i s-a spus Pădurea Speriatu. Diploma cavalerilor ioaniți menționează, pentru prima jumătate a sec. al XIII-lea, existența "Țării lui Seneslau" situată la răsărit de Olt și care cuprindea, cu siguranță, cea mai mare parte a județului Dâmbovița. În momentul constituirii statului feudal Țara Românească, se remarcă atât documentar, cât și arheologic, o intensă locuire pe teritoriul județului, iar cercetările au scos în evidență existența unor așezări în mai toate zonele de relief (Cazaci, Băjești, Pucioasa-Șerbănești, Cobia, Mătăsaru, Speriețeni și multe altele).(Extras din: Scurt istoric - Consiliul Județean Dâmbovița)

În zona satului se află un sit arheologic unde s-a descoperit o așezare fortificată din Epoca Bronzului.

Extras din registrul istoric al Regimentului IV Ilfov nr. 21 privind operațiile efectuate în Muntenia (6 martie–5 aprilie 1907): Abia la 27 martie un pluton din Compania a 6-a se deplasează spre a merge spre Speriețeni, unde locuitorii se pun în grevă rupând contractul de învoieli; se arestează 4 instigatori între care și notarul comunei.

În ziua de 3 aprilie, detașamentul se reîntoarce la București.