Simeon Athonitul

Hagiografia sa menționează că Simeon a fugit de această lume și s-a retras la Muntele Athos, unde a trăit inițial sub îndrumarea unui bătrân călugăr și a dus o viață ascetică.[3] Smerenia sa l-a determinat să ceară binecuvântarea pentru a trăi în singurătate și s-a retras ca pustnic într-o peșteră mică și umedă din partea de vest a muntelui, lângă stânca cunoscută acum ca Simonopetra sau Stânca lui Simeon.[3] Într-o noapte, cu câteva zile înaintea sărbătorii Nașterii Domnului, ar fi avut o vedenie în care Maica Domnului i-ar fi cerut să construiască o mănăstire pe stâncă, promițând că o va proteja și că va avea grijă de el și de mănăstire.[3] Potrivit unei alte versiuni, el ar fi văzut într-o noapte o stea atât de strălucitoare încât a identificat-o cu Steaua de la Betleem. Privind-o timp de câteva nopți, a văzut-o rămânând nemișcată și a crezut la început că este o ispită demonică, dar în Ajunul Crăciunului steaua s-a aflat deasupra unei stânci înalte și o voce a spus: „Aici, Simeon, trebuie să întemeiezi o mănăstire pentru mântuirea sufletelor”. Pustnicul Simeon a construit mănăstirea și a numit-o Noul Betleem (în greacă Νέα Βηθλεέμ).[1] Ea a fost dedicată sărbătorii Nașterii Domnului.[4]

Anul ctitoriei mănăstirii Simonopetra este considerat a fi 1267.[5] În timpul construirii mănăstirii, auzind de virtuțile lui Simeon, trei frați dintr-o familie bogată din Macedonia (sau poate Tesalia), au donat averea moștenită pustnicului și au intrat ca ucenici în noua mănăstire. Numărul călugărilor a crescut ulterior. Hagiografia povestește că într-una din zile un grup de pirați musulmani au acostat la țărm și au vrut să jefuiască mănăstirea. Starețul Simeon i-a întâmpinat și a încercat să-i îmblânzească, dar pirații s-au repezit la el pentru a-l omorî, dar au orbit și au fost vindecați apoi prin rugăciunea pustnicului. În urma acestei minuni, pirații s-au botezat și au devenit monahi.[3]

Simeon a murit în anul 1287 și, potrivit hagiografiei, ar fi săvârșit ulterior mai multe minuni, care au determinat recunoașterea sa ca sfânt.[1] Mormântul său a izvorât mult timp un mir, care avea puteri tămăduitoare, Simeon fiind supranumit din acest motiv „Izvorâtorul de Mir”.[3] În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, la un secol după moartea pustnicului, fiica despotului sârb Jovan Uglješa^⁠(d) (fratele regelui Vucașin Mrniavcevici), care-și avea reședința la Serres, a fost izbăvită de stăpânirea unui duh necurat prin mijlocirea Sfântului Simeon, iar, în semn de recunoștință, despotul a înzestrat mănăstirea cu multe proprietăți și a transformat-o într-un așezământ monahal important.[3]

Data nașterii lui Simon este necunoscută, dar se menționează că el ar fi trăit în a doua jumătate a secolului al XIII-lea,[6] iar actele vechi ale mănăstirii susțin că a murit în 1287. Cu toate acestea, British Museum susține în mod hazardat că viața sa s-ar fi întins în intervalul c. 1200 - c. 1300.[7]