Recensământul Moldovei din 1772-1773

Recensământul populației din Moldova realizat în anii 1772-1773 s-a desfășurat la comanda mareșalului Piotr Rumianțev-Zadunaiski, executarea ordinului fiind atribuită șefului administrației militare ruse de ocupație din Moldova generalului-major Alexandr Rimski-Korsakov.[1][2]

Harta împărțirii teritorial-administrative a Moldovei în 1718

Scopul recensământului consta în estimarea resurselor umane și materiale ale Moldovei pentru aprovizionarea armatei țariste în războiul cu Imperiului Otoman.[3]

Documentele recensământului sunt păstrate la Arhiva Centrală de Stat a Actelor Vechi a Federației Ruse, în fondul numărul 293 întitulat „Dosare moldovenești și muntenești”. Dosarul cu numărul 200 (212 file cu text pe ambele pagini) conține materialele recensământului din anii 1772-1773. Materialele originale ale recensământului din anii 1772-1773, scrise în limba română cu caractere chirilice, nu s-au păstrat până în prezent. Arhiva de Stat din Moscova deține copii ale traducerilor în limba rusă, dar nici acestea nu sunt complete. Din 23 de declarații (borderouri) ale ținuturilor s-au păstrat numai 20, lipsesc tabelele ținuturilor Bacău, Câmpulung-Suceava și Putna.

Rezultate generale

Date generale ale recensământului din anii 1772-1773
Nr.
d/o
ȚinutData prezentării declarațieiIspravnicul care a semnat declarațiaNumărul
de sate
Numărul
de gospodării
1Bacău19 decembrie 1772medelnicerul Manolache Hrisoverghi935074
2Botoșani12 decembrie 1772medelnicerul Constantin Vârnav; pitar Constantin Crupenschi482311
3Câmpulung-Cernăuți7 octombrie 1772vornicul Mihai Stârcea9936
4Câmpulung-Suceava29 decembrie 1772vornicul Anghelachi141634
5Cârligătura12 noiembrie 1772stolnicul Gavril Miclescu44987
6Cernăuți16 ianuarie 1773paharnicul Imbo, staroste Ilie Hirescu1176753
7Codru13 decembrie 1772căpitanul Radu4131
8Covurlui22 decembrie 1772al doilea paharnic Constantin Negre, comisul al doilea Fotachi602859
9Dorohoi25 decembrie 1772comisul Vasile Iamandi, armașul Niculi572550
10Fălciu ? decembrie 1772jitnicerul Vasile Adam, paharnicul Iancul Grecean672599
11Greceni20 noiembrie 1772căpitanul Ștefan Bugeac11735
12Hârlău31 decembrie 1772cuparul Ioan Canano, armașul Iordache Luca773045
13Hotin25 decembrie 1772Al doilea vistiernic Ștefan Hurmuzachi; Contantin Chirilovici151712
14Lăpușna-Orhei10 ianuarie 1773serdarul Constantin Râșcan, spătarul Constantin Donici1695050
15Iași4 martie 1773banul Vasile Costachi, Nejel1414269
16Neamț20 decembrie 1772paharnicul Ilie Ruset1719445
17Putna20 ianuarie 1773starostea Iancul Razu, starostea Nicolai Ruset994384
18Roman5 mai 1773medelnicerul Neculce853294
19Soroca13 ianuarie 1773clucerul Grigore Nejel, căpitanul Manuil Furculița1117441
20Suceava20 mai 1773comisul Mihai Sturza2078507
21Tecuci10 decembrie 1772ispravnicul Constantin Negri854099
22Tutova17 aprilie 1773paharnicul Alexandru Râșcan1014543
23Vaslui13 decembrie 1772paharnicul Sandu Miclescu951749
24Vrancea20 ianuarie 1773locotenentul Stamati15647
Total203190327

Vezi și

Referințe

  1. Enciu, Nicolae. Cu privire la dimensiunea demografică a științei istorice. In: Revista de Știință, Inovare, Cultură și Artă „Akademos”, 2014, nr. 2(33), pp. 107-119. ISSN 1857-0461.
  2. Tomuleț, Valentin. Mazilii, ruptașii și ruptele în Principatul Moldovei (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea). In: Tyragetia. Serie nouă, 2021, nr. 2(30), pp. 97-128. ISSN 1857-0240.
  3. Pleșca, Ecaterina. Prezența bazei apelative de substrat în repertoriul onomastic al Recensămintelor populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. In: Filologia modernă: realizări și perspective în context european : Eugeniu Coșeriu: 100 de ani de la naștere. Limbajul ca sumă de valori, Ed. 15, 7-8 octombrie 2021, Chișinău. Chișinău: Pro Libra, 2021, Ediția 15, pp. 301-309. ISBN 978-9975-3274-4-2. DOI: 10.52505/filomod.2021.15.33

Bibliografie

  • Dmitriev, P.G.; Sovetov, P. V. Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975. 602 p.
  • Дмитриев, П.Г. Народонаселение Молдавии (по материалам переписей 1772-1773, 1774 и 1803) [Populația Moldovei (conform datelor recensămintelor din 1772-1773, 1774 și 1803)]. Кишинев: Штиинца, 1973. 159 c.
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.