Priboj

Orașul Priboj este situat în extremitatea vestică a Serbiei centrale, lângă granița cu Muntenegru și Republika Srpska, în regiunea munților Stari Vlah, care fac parte din Alpii Dinarici. El este înconjurat din toate părțile de munți: munții Zlatibor la nord și nord-est, micul masiv Murtenica la est, munții Tara și începutul munților Zlatar la sud-est, muntele Pobijenik (1.423 m) la sud-vest și muntele Varda (din Bosnia și Herțegovina) la nord-vest.[2] Fiind aplasat pe valea râului Lim, afluent Drinei, la 5 km de confluența sa cu râul Uvac, orașul se află în partea cea mai joasă a comunei Priboj, la o altitudine de 395 m.[2] În amonte de oraș, la sud de satul Banja, a fost construit pe râul Lim un baraj de acumulare numit lacul Potpeć (în sârbocroată Potpećko jezero), cu o lungime de 20 km și o suprafață de 3,605 km².[3]

Nu departe de Priboj, în cătunul Jarmovac, au fost descoperite vestigii ale unor ateliere de confecționare a obiectelor din cupru care datează din vremurile preistorice, una dintre puținele instalații metalurgice de acest fel descoperite la sud de Sava și Dunăre.[4] La rândul lor, izvoarele cu apă termală din Pribojska Banja erau cunoscute încă din vremea stăpânirii romane.[5]

În zona actualului oraș au fost construite în perioada medievală mai multe fortărețe: Oštrik (lângă satul Čelice), Jagat (pe muntele Bić deasupra orașului Priboj), Ravanjski grad (la Crnetići), Ostro (la Kukurovići) și Sjeverin.[4] Mănăstirea Banja a fost întemeiată în secolul al XII-lea pe vremea țarilor din dinastia Nemanjić, în aceeași perioadă cu Mănăstirea Mileševa.[5] Orașul Priboj, construit la poalele cetății Jagat, este menționat pentru prima dată în 1448, într-un hrisov al regelui Frederic al III-lea, fiind înscris apoi în actele recensământului din 1463 ca făcând parte din nahija Dobrun și apoi, în 1485, ca sediu al aceleiași nahija.[6][7] El a fost descris mai târziu de călătorul sloven Benedikt Kuripešić în 1530 și apoi de călătorul otoman Evliya Çelebi în 1662.[8]

Poziția sa de graniță a determinat o dezvoltare economică rapidă a orașului, dar a făcut să fie distrus în momentul cuceririi otomane, sub stăpânirea austriecilor (în secolul al XVIII-lea), în timpul primei răscoale a sârbilor împotriva turcilor, în perioada Războaielor Balcanice, precum și în timpul Primului și al celui de-al Doilea Război Mondial. Până în 1912 a făcut parte din Turcia, iar în timpul Primului Război Balcanic a fost eliberat și anexat Regatului Serbiei.[9] Orașul a suferit mari distrugeri în cursul celor două războaie mondiale. Poziția sa de graniță a făcut ca populația sa să scadă mult în timpul Războiului Civil din fosta Iugoslavie.

În anul 2002 locuiau în Priboj 19.564 de persoane, din care 15.093 erau adulți, cu o vârstă medie de 36,4 ani (36 de ani la bărbați și 36,7 ani la femei). Existau în oraș 6.199 de familii, cu o medie de 3,16 persoane pe familie. Populația orașului era majoritar sârbă.

Componența etnică a orașului Priboj

     Sârbi (68,42%)

     Bosniaci (27,78%)

     Muntenegreni (1,9%)

     Alți (1,9%)

În 1953 a fost înființată fabrica de automobile din Priboj (în sârbă Фабрика Аутомобила Прибој), care este una dintre cele mai mari fabrici de automobile din Serbia modernă. Ea produce în principal autocamioane.[13]

• Site oficial
• Harta din satelit
• Harta orașului