Pierre Lévêque

Pierre Lévêque și-a petrecut copilăria în portul Bordeaux.[13] După cum spunea el mai târziu, lectura cărții Orașul grecesc, de Gustave Glotz^⁠(d), l-a împins spre studiile literare.[13] Astfel, în 1940 a fost admis la École normale supérieure, obținând în 1944 „agregarea în litere^⁠(d)”.[13]

Membru al Școlii franceze din Atena^⁠(d) din 1947 până în 1952, a studiat sculpturile antice grecești de la Delos și a efectuat excavații arheologice în siturile din Insula Thasos[13]. În 1955, sub conducerea științifică a lui André Aymard^⁠(d), și-a susținut teza de doctorat cu subiectul Pyrrhus, regele Epirului.[13]

A obținut un post de asistent la Sorbona și apoi la Lyon (1951). A devenit lector la Universitatea din Montpellier (1955), iar în 1957 a fost numit profesor la Universitatea din Besançon[13], unde a rămas pe tot parcursul carierei sale. Acolo a fost poreclit „decanul roșu”, din cauza activismului său comunist.

În 1968 a creat la Universitatea din Besançon un Centru de Istorie Antică, care ulterior a devenit o unitate a Centrului Național Francez de Cercetări Științifice (CNRS) cu denumirea „Analize ale formațiunilor sociale antice”. Tot la Universitatea din Besançon a creat „Institutul de Științe ale Antichității”[14], iar în 1970 „Grupul Internațional de Cercetare privind Sclavia Antică”.

În februarie 1979, a fost unul dintre cei 34 de semnatari ai declarației inițiate de Léon Poliakov și Pierre Vidal-Naquet^⁠(d) pentru a demonta retorica negativă a lui Robert Faurisson.[15]

A fost căsătorit cu Monique Clavel-Lévêque.[14]