Pierre Lévêque
Pierre Lévêque (n. , Chambéry, Savoie, Franța – d. , Paris, Île-de-France, Franța) a fost un istoric francez, specializat în istoria Greciei antice și elenistice.
| Pierre Lévêque | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3] Chambéry, Savoie, Franța[3] |
| Decedat | (82 de ani)[1][2][4] Paris, Île-de-France, Franța[3] |
| Căsătorit cu | Monique Clavel-Levêque[*][5] |
| Copii | Laure Lévêque[*] |
| Cetățenie | |
| Ocupație | istoric elenist[*] cadru didactic universitar[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[1] |
| Activitate | |
| Instituție | Universitatea din Montpellier université de Franche-Comté[*] |
| Alma Mater | École Normale Supérieure |
| Organizații | Școala franceză din Atena[*] |
| Doctoranzi | André Paul[*] François Hartog[*] Philippe Poirrier[*] Pierre Brulé[*][6] François Vannier[*][7] Pierre Briant[*][8] Colette Jourdain-Annequin[*][9] Alain Bresson[*][10] Mohamed Abdi Mohamed[*][11] Pierre Leriche[*][12] |
| Cunoscut pentru | La Naissance de la Grèce : Des Rois aux Cités[*] |
Biografie
Anii de formare
Pierre Lévêque și-a petrecut copilăria în portul Bordeaux.[13] După cum spunea el mai târziu, lectura cărții Orașul grecesc, de Gustave Glotz(d), l-a împins spre studiile literare.[13] Astfel, în 1940 a fost admis la École normale supérieure, obținând în 1944 „agregarea în litere(d)”.[13]
Membru al Școlii franceze din Atena(d) din 1947 până în 1952, a studiat sculpturile antice grecești de la Delos și a efectuat excavații arheologice în siturile din Insula Thasos[13]. În 1955, sub conducerea științifică a lui André Aymard(d), și-a susținut teza de doctorat cu subiectul Pyrrhus, regele Epirului.[13]
Cariera universitară
A obținut un post de asistent la Sorbona și apoi la Lyon (1951). A devenit lector la Universitatea din Montpellier (1955), iar în 1957 a fost numit profesor la Universitatea din Besançon[13], unde a rămas pe tot parcursul carierei sale. Acolo a fost poreclit „decanul roșu”, din cauza activismului său comunist.
În 1968 a creat la Universitatea din Besançon un Centru de Istorie Antică, care ulterior a devenit o unitate a Centrului Național Francez de Cercetări Științifice (CNRS) cu denumirea „Analize ale formațiunilor sociale antice”. Tot la Universitatea din Besançon a creat „Institutul de Științe ale Antichității”[14], iar în 1970 „Grupul Internațional de Cercetare privind Sclavia Antică”.
În februarie 1979, a fost unul dintre cei 34 de semnatari ai declarației inițiate de Léon Poliakov și Pierre Vidal-Naquet(d) pentru a demonta retorica negativă a lui Robert Faurisson.[15]
Viața particulară
A fost căsătorit cu Monique Clavel-Lévêque.[14]
Lucrări publicate
În limba franceză:
- Nous partons pour... La Grèce, 1961
- L'aventure grecque, 1964 (traducere în limba română, în 1987: Aventura greacă. vol. I și II. Tradus de Constanța Tănăsescu. București: Editura Meridiane.)
- Clisthène l'Athénien, 1964 (cu Pierre Vidal-Naquet(d))
- Nous partons pour... La Sicile, 1966
- Les grandes divinités de la Grèce (în franceză), Éditions E. de Boccard, , ISBN 978-2-200-37211-8
- Empires et barbaries, 1968
- Bêtes, dieux et hommes, 1985
- Le Japon des mythes anciens, 1988
- La Naissance de la Grèce, Paris: Éditions Gallimard, , ISBN 2-07-053110-4
- Les Grenouilles dans l'Antiquité, 1994
- Dans les pas des dieux grecs, 2003
Note
- Autoritatea BnF, accesat în
- Pierre Lévêque, Babelio, accesat în
- Fichier des personnes décédées
- Who's Who in France
- https://chrhc.revues.org/1425 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - FCT, accesat în
- FCT, accesat în
- Système universitaire de documentation, accesat în
- https://www.theses.fr/1987BESA1008 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - https://www.theses.fr/1994BESA1001 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - https://www.theses.fr/1990BESA1006 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - https://www.theses.fr/1998BESA1012 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - Jordi Cortadella (). „L'aventura humana de Pierre Lévêque” (PDF). Faventia (în spaniolă) (1): 121–123. Accesat în .
- Antonio Gonzales (), „À Pierre Lévêque, au savant et à l'ami”, Cahiers d’histoire. Revue d’histoire critique (în franceză), pp. 143–145, accesat în
- Valérie Igounet (). Histoire du négationnisme en France. La Librairie du XXe siècle (în franceză). Paris: Éditions du Seuil. p. 237. ISBN 2-02-035492-6.