Ordinul Premonstratens
Ordinul Premonstratens (în latină Candidus et Canonicus Ordo Praemonstratensis) a fost întemeiat în anul 1120 de Norbert de Xanten împreună cu alți 13 însoțitori, în localitatea Prémontré de lângă Laon (Franța). Ordinul cuprinde canonici regulari, ce reprezintă o sinteză a vieții monahale și a celei canonice. Există și o ramură feminină a ordinului.


În Austria
- Mănăstirea Wilten, sec. al XIII-lea
În Boemia (Cehia)
- Mănăstirea Strahov, sec. al XII-lea
În Germania
În România
Pe teritoriul actual al României a existat o mănăstire premonstratensă la Sânmartin, Bihor. De această mănăstire au aparținut Băile Felix, denumite după canonicul Felix Helcher, care a amenajat primele băi.
Premonstratenzii au avut la Oradea un liceu, actualul Colegiul Național Mihai Eminescu.[1]
Biserica fostei mănăstiri premonstratense din Abram a devenit în contextul reformei protestante biserică parohială reformată. În prezent se află în stare de paragină, comunitatea reformată construindu-și o biserică nouă în Abram.
Ordinul premonstratens a mai întemeiat trei mănăstiri în județele Brașov și Sibiu.
Note
- Șeful Inspectoratului Școlar, despre clădirea Colegiului Național Mihai Eminescu, bihon.ro, 13 ianuarie 2013.