Nineta Popa
Nineta Popa (n. 19 iulie 1959, Boișoara, Vâlcea) este o interpretă de muzică populară. Ea s-a născut în Țara Loviștei, în comuna Boișoara, într-o familie cu patru copii.
| Nineta Popa | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (64 de ani)
, Boișoara, județul Vâlcea, România Boișoara, România |
| Cetățenie | |
| Ocupație | Cântăreață |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Origine | Română |
| Gen muzical | Folclor |
| Case de discuri | Electrecord |
Cariera de cântăreață și-a început-o după terminarea liceului, la Uzina „Independența” Sibiu. În anul 1989, ansamblurile folclorice „Cindrelul” și „Junii Sibiului” s-au reînființat și a fost primită în rândurile lor ca interpret. Cu ajutorul lor și alături de Mircea Marcoș, răposatul Dumitru Giurcă și Maria Lia Bologa a scos primul CD. După aproximativ trei ani a realizat al doilea CD cu titlul „Bună ziua, maică bună”, iar următorul CD s-a numit „Sunt fată din Boișoara”. În anul 2008 a realizat al 3-lea album.
Discografie
- Badea cu căciula sură
- Bună ziua, maică bună
- De la stâna din Bătrâna
- Dragu-mi-i s-aud cântând
- Trec zilele omului
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.