Marcianopolis
Marcianopolis (în greacă Μαρκιανούπολις, în latină Marciana Ulpia Traiana, iar în bulgară Марцианопол) a fost un oraș roman situat în provincia romană Moesia. Ruinele sale se găsesc, astăzi, sub cartierul „Reka Devnea”, situat la 2,55 km spre nord-est de centrul orașului bulgăresc Devnea.
Istorie
Inițial localitatea se numea „Parthenopolis”.[1] A primit denumirea de Marcianopolis, în anul 106, după cel de-al Doilea Război Dacic, în onoarea Ulpiei Marciana[2], sora Împăratului Traian.
Orașul a fost atacat de goți, în anul 267, iar în 368, împăratul Valens l-a utilizat ca reședință de iarnă.
În timpul Imperiului roman târziu, orașul Marcianopolis a devenit capitală a provinciei Moesia II.
Orașul a fost distrus de hunii conduși de Attila, în 447, chiar după bătălia de la Utus.[3] Împăratul bizantin Iustinian I a reconstruit orașul și l-a fortificat. Însă, acest lucru nu i-a împiedicat pe avari să-l jefuiască, în 587, înainte de a fi recucerit de bizantini[4]. În 596, armatele Imperiului Roman de Răsărit s-au concentrat în oraș înaintea unei expediții militare importante îndreptate contra avarilor instalați la nord de Dunăre.[5] În pofida atacurilor frecvente ale barbarilor veniți de pe malul nordic al Dunării, Marcianopolis a rămas un oraș important până la distrugerea lui de către avari, în cursul unui raid din 614 – 615.
Slavii s-au instalat în regiune în prima jumătate a secolului al VII-lea și au denumit Devina ruinele vechiului oraș.
Orașul este menționat în documente de la jumătatea secolului al VII-lea, dar referințele la acesta dispar rapid după cucerirea regiunii de către protobulgari și fondarea Primului Stat Bulgar.
Descoperiri arheologice
În anul 1929, la Devnea, a fost descoperit un tezaur cunoscut sub numele de tezaurul de la Marcianopolis. Este vorba de un impresionant lot de peste 80.000 de monede romane de argint.
Galerie de imagini
Marcianopolis și orașele vecine din Moesia, prin anul 150
Marcianopolis și orașele vecine, la sfârșitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea; granițele Moesiei sunt trasate cu galben.
Marcianopolis, capitală a Moesiei II (400)
Mozaic cu motive geometrice, la Muzeul cu mozaicuri de la Devnea;
Monedă romană, cu diametrul de 28 mm, emisă de guvernatorul magistrat Tullius Menophilus, între 238 și 241, în numele împăratului Gordian III; avers: Gordian III & Serapis, față în față; M ANT GORDIANOC AVG, revers: VP MHNOFILOU MARKIANOPOLITWN, Zeița Demeter, în picioare spre stânga; E culcat.
Muzeul cu mozaicuri din Devnea
Note
- Să nu se confunde cu mica așezare (colonie, emporion) grecească Parthenopolis situată pe teritoriul actualei localități Costinești, din județul Constanța.
- Ammianus Marcellinus, XXVII, 4, 12
- Edward Arthur Thompson and Peter Heather, The Huns, Blackwell, 1999. pp. 101–102.
- Teofan Mărturisitorul, Chronographia A. M. 6079
- Teofan Mărturisitorul, Chronographia A. M. 6088
Bibliografie
- Teofan Mărturisitorul, Chronographia A. M. 6079, 6088;
- Edward Arthur Thompson and Peter Heather, The Huns, Blackwell, 1999; ISBN 0-631-21443-7.