Măgar

Istorie

Strămoșii măgarului modern sunt subspecii ale măgarului sălbatic african (Equus africanus) care trăia în Nubia și Somalia.[3][4] Măgarii au fost mai întâi domesticiți în jurul anului 3000 î.Hr.,[5] sau 4000 î.Hr., probabil, în Egipt sau Mesopotamia,[6] și s-au răspândit în întreaga lume.

Caracteristici

Măgarii variază considerabil în dimensiuni, în funcție de rasă. Înălțimea la greabăn variază de la 80–160 cm, iar greutatea de la 80–480 kg. Măgarii au o durată de viață de 30 până la 50 de ani.[7]

Prezent

Aproximativ 41 de milioane de măgari au fost raportați la nivel mondial în 2006.[8] China are cele mai multe exemplare (11 milioane), ea este urmată de Pakistan, Etiopia și Mexic. Unii cercetători cred că numărul real este ceva mai mare, deoarece mulți măgari nu sunt numărați.[9] Numărul de rase și procentajul din populația lumii, pentru fiecare dintre regiunile FAO ale lumii, în 2006:[8]

RegiuneNr. de rase % din populația lumii
Africa2626.9
Asia și Pacific3237.6
Europa și Caucaz513.7
America Latină și Zona Caraibelor2419.9
Orientul Apropiat și Mijlociu4711.8
America de Nord50.1
Lume18541 milioane capete

Utilizare în alimentație

Codul Comun Internațional Privind Achizițiile de Produse și Servicii - CPV (Common Procurement Vocabulary) 15118900-7 include produsele „Carne de măgar, de catâr sau de bardou”[10].

Galerie de imagini
  • Măgar
    Măgar
  • Turmă de măgari în Munții Pârâng
    Turmă de măgari în Munții Pârâng
  • Măgari
    Măgari
  • Măgari
    Măgari
  • Măgar în Clovelly, North Devon, Anglia
    Măgar în Clovelly, North Devon, Anglia

Note
  1. Don E. Wilson & DeeAnn M. Reeder, ed. (). „Equus asinus”. Mammal Species of the World. A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. Arhivat din original la . Accesat în .
  2. International Commission on Zoological Nomenclature (). „Usage of 17 specific names based on wild species which are pre-dated by or contemporary with those based on domestic animals (Lepidoptera, Osteichthyes, Mammalia): conserved. Opinion 2027 (Case 3010)”. Bull.Zool.Nomencl. 60 (1): 81–84.
  3. J. Clutton-Brook, J. A Natural History of Domesticated Mammals 1999.
  4. Albano Beja-Pereira, "African Origins of the Domestic Donkey," in Science, 2004
  5. Rossel S, Marshall F et al. "Domestication of the donkey: Timing, processes, and indicators." PNAS 105(10):3715-3720. 11 martie 2008. Abstract Arhivat în , la Wayback Machine.
  6. Nowak, Ronald M. (). Walker's Mammals of the World (ed. 6th). Baltimore, MD: Johns Hopkins University Press. ISBN 9780801857898.
  7. „The Donkey”. Government of Alberta: Agriculture and Rural Development. . Arhivat din original la . Accesat în .
  8. Waltraud Kugler, Hans-Peter Grunenfelder, Elli Broxham (). Donkey Breeds in Europe: Inventory, Description, Need for Action, Conservation; Report 2007/2008 (PDF). St. Gallen, Switzerland: Monitoring Institute for Rare Breeds and Seeds in Europe. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  9. Starkey, P. and M. Starkey. 1997. Regional and World trends in Donkey Populations. Animal Traction Network for Eastern and Southern Africa (ATNESA)[nefuncțională]
  10. Codul Comun Internațional Privind Achizițiile de Produse și Servicii

Vezi și

Legături externe
Identificare externă pentru
Equus asinus
  NCBI9793
  ITIS180690
  EOL328647
 uBio2478624
  Vedeți și clasificarea de la Wikispecii


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.