Liga a II-a (fotbal feminin)

Liga a II-a este al doilea eșalon din sistemul competițional fotbalistic feminin din România. Aceasta a fost înființată în 1990 sub numele de Divizia B, care era alcătuită din trei serii a câte 10 echipe. La scurt timp însă, cluburile au început să se retragă și prin urmare, Liga a II-a a ajuns să fie desființată. Totuși, aceasta a fost reînființată în anul 2013 sub numele de Liga I, în timp ce prima divizie se numea Superliga română, iar după câteva sezoane divizia a fost redenumită Liga a II-a.

Liga a II-a Feminin
Sport fotbal
Înființat(ă) în 2013
Periodicitate anuală
Participanți 16 echipe
Campion FC Universitatea Galați și
AS Independența Baia Mare
(2017-2018)
Cele mai multe trofee Olimpia II Cluj-Napoca (2)
Promovare în Liga I
Locul în sistemul fotbalistic Locul 2
Site oficial frf.ro
Pentru ediția actuală, vedeți :
Liga I (fotbal feminin) 2021-2022

Format

De la reintroducerea sa în 2013, Liga a II-a a fost împărțită în două serii a câte 14 echipe. Treptat însă, s-a ajuns la două serii a câte opt echipe.Se joacă într-un sistem tur-retur, iar câștigătoarea fiecărei serii promovează în Superligă. Cu toate acestea, formațiile secunde ale cluburilor din Liga I nu au dreptul de a promova, chiar dacă se clasează pe primul loc.

Echipele sezonului 2018-2019

Seria I

  • ACS Ladies Târgu Mureș
  • FC Măgura 2012 Bacău
  • CS Navobi Iași
  • AC Onix 2010 Râmnicu Sărat
  • ACS Selena SN Constanța
  • FC Vasas Feina II Odorheiu Secuiesc
  • ACS Viitorul Reghin
  • ACS Vulpițele Galbene Roman

Seria a II-a

Lista campioanelor

Lista campioanelor Ligii a II-a:

  • 2013-14: ACS Heniu Prundu Bârgăului și CS Universitatea Alexandria
  • 2014-15: Olimpia II Cluj-Napoca și CS Navobi Iași
  • 2015-16: CSȘ Târgoviște și CFR Timișoara
  • 2016-17: CS Universitatea Alexandria și Olimpia II Cluj-Napoca
  • 2017-18: FC Universitatea Galați și AS Independența Baia Mare
  • 2018-19: ACS Selena SN Constanța și ACS Piroș Security Protect
  • 2019-20: AS CS Carmen București 1937 și Banat Girls
  • 2020-21: CSȘ Târgoviște, Ladies Târgu Mureș și Dream Team București
  • 2021-22: AFK Csiksereda Miercurea Ciuc și AFC Universitatea Olimpia Cluj 2

Note

    Legături externe

    This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.