L. M. Arcade

S-a născut la Vaslui în familia ofițerului Mina Mămăligă și al soției lui, Sempronia (n. Terfaloga). A urmat școala primară la Lugoj și Lipcani, iar gimnaziul și liceul la Lipcani și Lugoj, trecând examenul de bacalaureat în 1940. A absolvit cursurile Facultății de Drept din București în 1944, urmând în paralel trei ani de studii la Facultatea de Filosofie a Universității din București, fără a-și susține examenul de licență.[2]

În 1946 a obținut din partea guvernului francez o bursă de studii de doctorat în economie la Paris și s-a stabilit definitiv în Franța în 1947, considerându-se exilat din convingeri antimarxiste.[2][3] A urmat acolo cursuri de economie politică și drept public, fără a absolvi. A lucrat ca director literar adjunct (1949–1950) al editurii pariziene Pavois, apoi director comercial (1951–1952) și director (1952–1976) al societății Colos-Rex-Rotary.[2]

L. M. Arcade a debutat cu articolul „Cele două Europe”, apărut în 1943 în ziarul Vremea, publicând acolo în anii următori diferite articole pe teme economice.[2] În 1946 a polemizat cu George Călinescu în ziarul Dreptatea cu privire la procesul mareșalului Antonescu.[2]

În timpul exilului francez a publicat proză în mai multe publicații românești. A editat cinci volume din Caietele Inorogului, în colaborare cu Mircea Eliade și Horia Stamatu, și a găzduit un cenaclu românesc în casa lui din Neuilly-sur-Seine,[2] la care au participat personalități ca Emil Cioran, Horia Stamatu, Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca.[4][5]

În opinia criticului Ion Simuț „proza lui Arcade are rafinamentul lingvistic al unui calofil și savoarea oralității povestitorilor sudici”.[2] Poveste cu țigani (1965) și Revoluție culturală (1983) sunt două romane alegorice, pe care criticul Ion Negoițescu le considera „anti-utopii în toată puterea cuvântului”.[6] Romanul Poveste cu țigani a fost asemănată cu scrierile lui Ion Creangă, I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale și Urmuz, iar unii critici au afirmat că el reprezintă „o fundamentală înnoire a prozei românești” sau „o piatră de hotar în istoria scrisului românesc”.[7]

• Poveste cu țigani, în Caietele Inorogului, Paris, 1965;
• Revoluție culturală, în Caietele Inorogului, Paris, 1983;
• Poveste cu țigani, București, 1996;
• Revoluție culturală, București, 1996;
• Teatru, București, 1996.

• Claudia Drăgănoiu, La prose littéraire d’exil : Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu et L. M. Arcade (Proză literară de exil: Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu și L. M. Arcade), teză de doctorat, Strasbourg, Faculté des Lettres, Université de Strasbourg, 2011.

• Colecția Leonid Mămăligă la Muzeul Cărții și Exilului Românesc