Isabelle Attard

După un prim an de studii în științe economice la Universitatea din Bordeaux, Isabelle Attard s-a orientat către istorie și a obținut o diplomă de studii universitare generale la Universitatea din Orléans. A lucrat apoi ca jurnalist la ziarul La République du Centre. În anul 1990 s-a căsătorit și s-a mutat la Göteborg, în Suedia, unde a fost angajată într-un restaurant McDonald's.[6] Ea a purtat numele de Isabelle Robert până la divorț. A continuat să studieze istoria și a obținut licența în 1991.

Ea s-a mutat în 1992 în orașul Kiruna din Laponia[6] unde a lucrat pe post de consultant în turism și a participat la dezvoltarea turismului practicat de populațiile francofone în această regiune. În paralel, ea și-a reluat studiile și a obținut o diplomă de licență în arheologie nordică la Universitatea din Umeå în 1996.

S-a întors în Franța în 1997 și și-a reluat studiile, de această dată la Sorbona,[6] unde a obținut o diplomă de studii aprofundate în arheologia mediului în 1999. Din 1999 până în 2002 a lucrat la Muzeul național de istorie naturală (MNHN) din Paris.

În 2002, ea a plecat în Africa de Sud pe post de cercetător al sitului arheologic Duinefontein, în perioada studiilor pentru pregătirea tezei de doctorat (2000-2004). După ce a reușit la concursul de specialist în conservarea patrimoniului în 2004, a fost numită în 2005 la conducerea Muzeului Tapiseriei din Bayeux, deținând acest post până la demisia ei în 2010.

În 2010, ea a obținut un doctorat în arheologia mediului-arheozoologie.[7] Ea a fost apoi membru al unității de cercetare 7209 (arheozoologie, arheobotanică: societăți, practici și mediu) la MNHN și CNRS.

A îndeplinit funcția de director al Muzeului debarcării pe Plaja Utah de la Canalul mânecii din 2010 până în iunie 2012.

În 2014, ea a primit premiul l’E-Toile d’Or 2014 « politique » pentru activitatea sa legislativă în favoarea software-ul liber.[8]

Isabelle Attard a aderat la mișcarea Verzilor în 2001 și apoi, în 2010, la Europe Écologie Les Verts (EELV). A fost purtătorul de cuvânt al grupului local Bessin-Côte de Nacre al EELV din 2011 până în 2012. În septembrie 2011 și-a anunțat intenția de a candida din partea EELV la alegerile parlamentare din 2012.[9] Partidul ei a propus-o candidat în octombrie 2011.

În virtutea  unui acord parlamentar încheiat între Europe Écologie Les Verts și Partidul Socialist, care prevedea că, în schimbul renunțării de a mai avea candidați în 60 de circumscripții rezervate ecologiștilor, Partidul Socialist beneficia de retragerea a 90 de candidați ecologiști, PS s-a angajat că nu va desemna un candidat în circumscripția nr. 5 a departamentului Calvados în alegerile legislative din 2012, cu scopul de a sprijini EELV. Prin urmare, Isabelle Attard a fost desemnată candidat al Partidului Socialist în noiembrie 2011.[10] Ea a avut 10 contracandidați, inclusiv un candidat disident al PS, Jean-Pierre Lavisse, care a fost exclus din partidul său, dar a obținut 19,48 % din voturi în primul tur de scrutin.[11] Ea l-a depășit în turul al doilea, organizat pe 17 iunie 2012, pe candidatul UMP Cedric Nouvelot.

La 5 decembrie 2013 a anunțat public că părăsește gruparea Europe Écologie Les Verts pentru a se alătura partidului nou-creat Nouvelle Donne.[12]

A fost desemnată apoi copreședinte al partidului de către consiliul național al Nouvelle Donne, celălalt copreședinte fiind Pierre Larrouturou. În paralel a fost și purtător de cuvânt al partidului în campania pentru alegerile europene din 2014.

Pe 21 iunie 2015, a publicat, împreună cu alți șaizeci de membri ai partidului, o scrisoare prin care-și anunța plecarea.[13]

Ea a devenit secretar al Comisiei de cultură și educație a Adunării naționale.[14]

Domeniile ei de interes au fost, printre altele, cultura (patrimoniu, mediul digital), cercetare,[15] libertăți publice[16] și funcționarea instituțiilor politice.[17]

A fost președintele grupului parlamentar de prietenie Franța-Suedia.[18]

Ea a depus în 2013, împreună cu membrii grupului ecologist, un proiect de lege ce viza lărgirea domeniului public și asigurarea integrității acestuia.[19] Această propunere include, printre altele, o definire pozitivă a domeniului public, crearea infracțiunii de copyfraudă, și numeroase adaptări ale legii drepturilor de autor la noul mediu digital.

Această propunere de lege nu a fost discutată în acea legislatură.

În acest context, ea a publicat la 1 ianuarie 2016 pe site-ul propriu versiunea originală în limba neerlandeză a Jurnalului Annei Frank, atunci când ea a considerat că a intrat în domeniul public; ei i s-au opus deținătorii dreptului de autor pentru acea lucrare.[20]

După atentatele teroriste din Franța din 13 noiembrie 2015, Isabelle Attard a fost unul dintre cei șase membri ai Parlamentului Francez care a votat împotriva prelungirii stării de urgență,[21] catalogând acest cvasi unanimitate de parlamentari care au votat pentru prelungirea stării de urgență ca rușinoasă.[22]

Candidat la alegerile parlamentare din 2017 și singura personalitate de stânga care a fost susținută în circumscripția sa de toate mișcările de stânga (EELV + PS + BIA + PCF + Ensemble + Partidul piraților), a fost învinsă totuși în prima rundă, obținând 18,20% din voturi în fața candidatului République en marche (LREM) Bertrand Bouyx (38,96%) și a candidatului LR Cédric Nouvelot (23,15%).[23]