Ion Zlotea

S-a născut la 22 iunie 1898 în satul Țegheș din comuna Domnești, județul Ilfov.[1] De la vârsta de 5 până la 9 ani a învățat să cânte la cobză, acompaniind pe un frate mai mare, violonist. La vârsta de 10 ani, îi întrecea pe toți cobzarii din vatra lăutărească a satului. La vârsta de 12 ani vine la București, unde cântă vreme îndelungată prin diferite cârciumi și restaurante. Într-o vreme a învățat să cânte la contrabas, deoarece cobza se cerea din ce în ce mai rar.[2]

În 1937, după ce și-a impus talentul în restaurantele bucureștene, este luat de violonistul Grigoraș Dinicu la Paris, la Expoziția Internațională, unde ia lecții de teorie muzicală de la compozitorul Neaga, pe atunci pianist în orchestra lui Dinicu.[3]

În 1939 cântă cu diferite formații în Italia (la Veneția) și în Cehoslovacia (la Praga și Bratislava).[4]

În 1949 intră în atenția publicului larg odată cu numirea sa în postul de cobzar al Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folklor, cu care realizează un concert la Moscova în același an.

În 1950 întreprinde un concert în URSS cu Ansamblul de cântece și dansuri al Consiliului Central al Sindicatelor.[4]

În 1956, alături de profesorul Constantin Zamfir, participă la realizarea primei metode de cobză, un lucru cu totul neașteptat în perioada respectivă, deoarece instrumentul începuse să dispară din tarafurile tradiționale.

A fost unicul profesor de cobză între 1949-1952 la o școală pe lângă Institutul de Folklor și apoi, în perioada 1953-1955, la Școala de muzică nr. 1 din București, actualul liceu de muzică „Dinu Lipatti”.[5]

Primele înregistrări le realizează la Radio România în 1952, sub bagheta dirijorului Victor Predescu.

În 1976 lansează un disc cu patru piese de muzică lăutărească (orășenească) în care prezintă potențialul real al cobzei pentru solistică, avându-l ca șef de formație pe violonistul Florea Cioacă.

Moare la data de 13 martie 1978 la București.[6]

A fost distins în august 1954 ca „Laureat al Premiul de Stat” al Republicii Populare Române pe anul 1952, obținând și suma de 30.000 de lei.[7]

„Ion Zlotea cel mai rafinat cobzar din Muntenia și unul din puținii veritabili pedagogi ai cobzei în secolul XX, poreclit încă de tânăr „bătrânul lăutar” pentru stilul său arhaic.”

—Tiberiu Alexandru — etnomuzicolog

„Ion Zlotea, veritabil cobzar, este și astăzi, încă, păstrat ca model de execuție desăvârșită, de actualii cobzari...”

— Bogdan-Mihai Simion — cobzar[1]

Ion Zlotea a înregistrat numai la Societatea Română de Radiodifuziune și la casa de discuri Electrecord.

• Alexandru, Tiberiu: Instrumentele muzicale ale poporului român, Editura Muzicală Grafoart, București, 2014
• Simion, Bogdan-Mihai: Comori ale muzicii lăutărești - Mari cobzari - Să-mi cânți, cobzar bătrân (booklet-ul CD-ului), Electrecord, 2011
• Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Fundația culturală Gheorghe Marin Sepeteanu, București, 2009, ISBN 978-973-88609-7-1
• ***: Catalogul general, Electrecord, București, 1958
• ***: Catalog de discuri. Electrecord, Electrecord, Ediția a III-a, București, 1965
• ***: Catalog de discuri. Electrecord, Electrecord, Ediția IV, București, 1968

•  Video clip: Chindia (anii '50)
•  Video clip: Păsărică de pe lac (1952)
•  Video clip: Săbărelul (1952)
•  Video clip: Sârba pe bătăi (1957)
•  Video clip: Bulgăraș de gheață rece (1957)
•  Video clip: Cocoșel cu două creste (1957)
•  Video clip: Vlășceneasca lui Zlotea (1957)
•  Video clip: Să-mi cânți cobzar (1957)