Ioan al II-lea al Constantinopolului

A fost preot și colaborator apropiat (syncellus) al patriarhului monofizit Timotei I.[1] La moartea lui Timotei, a fost întronizat ca patriarh al Constantinopolului în vremea împăratului Anastasie I (491-518),[2] care a murit la 9 iulie 518.[1] Vremea păstoririi sale a fost tulburată de erezia monofizită, printre adepții căreia se aflate și fostul împărat Anastasie.[2]

Noul împărat Iustin I (518-527), care avea convingeri religioase ortodoxe, a intrat în catedrală duminica 15 iulie 518, iar mulțimea prezentă acolo l-a aclamat și a cerut recunoașterea hotărârilor Sinodului Ecumenic de la Calcedon (451), anatemizarea patriarhului Sever al Antiohiei și unificarea bisericilor răsăritene și apusene.[1] Patriarhul Ioan a acceptat imediat să susțină nouă politică religioasă a împăratului care prevedea: ruptura cu monofiziții, abrogarea Henotikonului și reconcilierea cu papalitatea. În ziua de 20 iulie 518 a adunat un sinod de patruzeci de episcopi, care au redat legitimitate hotărârilor Sinodului Ecumenic de la Calcedon, i-au înscris în diptice pe papa Leon I (440-461) și papa în funcție Hormisdas și l-au condamnat pe ereticul Sever al Antiohiei.[1][2] Ca urmare a hotărârilor acestui sinod, împăratul Iustin a cerut înscrierea în diptice a Sinodului de la Calcedon și reprimirea tuturor clericilor care au fost alungați în timpul domniei lui Anastasie.[1] Circa 2500 de episcopi au aprobat legitimarea hotărârilor Sinodului Ecumenic de la Calcedon în timpul domniei lui Iustin.[1]

Patriarhul Ioan i-a scris papei la două săptămâni după momentul aclamațiilor, spunând că a legitimat hotărârile celor patru sinoade ecumenice care avuseseră loc până atunci și că numele papilor Leon și Hormisdas fuseseră înscrise în diptice, iar împăratul Iustin l-a rugat pe papă să accepte dorința patriarhului Ioan de reunificare a bisericilor.[1] Trimișii papei au cerut, înainte de începerea negocierilor privind reunificarea Bisericilor, ca patriarhul Acachie (471-489), responsabil de promulgarea Henotikonului, să fie anatemizat în mod explicit.[1] Delegația oficială a papei Hormisdas a sosit la Constantinopol pe 25 martie 519; patriarhul a primit scrisoarea papei pe 28 martie și, declarându-și adeziunea, a scris un mic adaos.[1] Ioan al II-lea a trebuit în cele din urmă, la solicitarea papei, să șteargă din diptice numele a cinci patriarhi (Acachie și succesorii săi, Fravitta, Eufemie, Macedonie și Timotei) și a doi împărați (Zenon și Anastasie), iar toți episcopii și toți stareții aflați sub jurisdicția Constantinopolului și-au dat acordul în scris, după ce unii dintre ei încercaseră anterior să formuleze unele rezerve.[1] Astfel, în 31 martie, ziua sărbătorii Paștelui, s-a sărbătorit cu mare fast în Hagia Sofia reunirea Bisericilor „vechii și noii Rome”.[1] Delegații papali au trimis un raport amănunțit la Roma, susținând că mai trebuiau realizate negocieri doar cu Patriarhia Antiohiei.[1]

Într-o scrisoare din anul 518, adresată patriarhului Ioan de clericii din Antiohia, este întâlnită pentru prima dată adresarea cu titlul de „patriarh ecumenic”.[3]

Patriarhul Ioan a murit la 19 ianuarie 520[1] și a fost canonizat mai târziu de Biserica Ortodoxă.[2]

• Clavis Patrum Græcorum 6828-6835.

Atribuire

•  Acest articol încorporează text dintr-o publicație aflată acum în domeniul public: Sinclair, W. M. „Joannes Cappadox, bp. of Constantinople”. În Wace, Henry; Piercy, William C. Dictionary of Christian Biography and Literature to the End of the Sixth Century (ed. a III-a). Londra: John Murray. Sinclair menționează ca surse:
  • Avitus, Ep. vii. Patr. Lat. lix. 227;
  • Baronius, ad. ann. 518, x.-lxxvii. 520, vii.;
  • Fleury, ii. 573;
  • Acta Sanctorum^⁠(d) 18 Aug. iii. 655;
  • Hormisdas, Epp., Patr. Lat. lxiii. p. 426, etc.
  • Niceph. Callist.^⁠(d) iiii. 456, Patr. Gk. cxlvii.;
  • Photius, iii. § 287 a, Patr. Gk. ciii.;
  • Theoph. Chronogr. § 140, Patr. Gk. cviii.;