Finala Campionatului European de Fotbal 1976

Finala Campionatului European de Fotbal 1976 a fost ultimul meci al ediției din 1976 a Campionatului European de Fotbal, turneu organizat de UEFA pentru echipe naționale din Europa și ajuns la a cincea ediție. Finala s-a disputat pe stadionul Steaua Roșie din Belgrad, Iugoslavia, la data de 20 iunie 1976. Adversare au fost Cehoslovacia și Germania de Vest.

Finala Campionatului European de Fotbal 1976
EvenimentUEFA Euro 1976
Data  (1976-06-20)
StadionStadion Crvena Zvezda, Belgrad
ArbitruSergio Gonella (Italia)
Spectatori30.790
1972
1980

În drumul spre finală, Cehoslovacia a câștigat grupa preliminară, din care au mai făcut parte Anglia, Cipru și Portugalia, apoi a trecut de Uniunea Sovietică în sferturi de finală, scor 4-2 în dublă manșă, iar în semifinale, la Zagreb, a învins Olanda cu 3-1 după prelungiri. Germania de Vest a câștigat de asemenea grupa preliminară, în care fuseseră repartizate Grecia, Malta și Bulgaria, apoi a eliminat Spania în sferturi, scor 3-1 în dublă manșă, iar în semifinale, tot pe stadionul Steaua Roșie, a învins gazda turneului, Iugoslavia, cu 4-2 după prelungiri.

Finala a avut loc în fața a 30.790 de suporteri și a fost arbitrată de Sergio Gonella din Italia. Cehoslovacia a deschis scorul în minutul opt prin Ján Švehlík. La jumătatea primei reprize, Hans-Georg Schwarzenbeck l-a faultat pe Koloman Gögh, iar Marián Masný a executat lovitura liberă rezultată, mingea a fost respinsă de Franz Beckenbauer până la Karol Dobiaš, care a trimis din demivoleu pe lângă Sepp Maier, ducând scorul la 2-0. Patru minute mai târziu, Germania de Vest a redus deficitul, după ce Dieter Müller a trimis din voleu în poartă la centrarea lui Rainer Bonhof. În ultimul minut al timpului regulamentar, Germania de Vest a obținut un corner, iar Bernd Hölzenbein a marcat cu capul, meciul intrând în prelungiri.

Fără nicio modificare a scorului în perioada suplimentară, a urmat prima sesiune de lovituri de departajare dintr-o finală a Campionatului European. Primele șapte lovituri au fost transformate, până când al patrulea executant al Germaniei de Vest, Uli Hoeness, a trimis peste bară. La scorul 4–3, Antonín Panenka a executat al cincilea penalti cehoslovac. Maier a plonjat în timp ce Panenka a trimis ușor mingea direct pe mijlocul porții, ușor lobat, și a adus o victorie cu 5–3, asigurând primul titlu de campioană a Europei pentru Cehoslovacia. Numele lui Panenka este acum sinonim cu acel stil special de executare a loviturii de pedeapsă.

Detaliile meciului

Cehoslovacia 2–2 Germania de Vest
Švehlík A marcat în minutul 8 8'
Dobiaš A marcat în minutul 25 25'
Report
Positions[1]
Müller A marcat în minutul 28 28'
Hölzenbein A marcat în minutul 89 89'
(d.p.)
  • Masný Penalty marcat
  • Nehoda Penalty marcat
  • Ondruš Penalty marcat
  • Jurkemik Penalty marcat
  • Panenka Penalty marcat
5–3
  • Penalty marcat Bonhof
  • Penalty marcat Flohe
  • Penalty marcat Bongartz
  • Penalty ratat Hoeneß
Spectatori: 30.790
Arbitru: Sergio Gonella (Italia)

Cehoslovacia[2]
Germania de Vest[2]
P1Ivo Viktor
L4Anton Ondruš (c)
FD5Ján Pivarník
FC12Koloman Gögh
FS3Jozef Čapkovič
MC2Karol DobiašCartonaș galben după 55 minute 55'Schimbat în minutul 94 94'
MC8Jozef MóderCartonaș galben după 59 minute 59'
MO7Antonín Panenka
ED10Marián Masný
ES11Zdeněk Nehoda
AC17Ján ŠvehlíkSchimbat în minutul 79 79'
Înlocuiri:
F6Ladislav JurkemikIntrat în minutul 79 79'
M16František VeselýIntrat în minutul 94 94'
Selecționer:
Václav Ježek
P1Sepp Maier
L5Franz Beckenbauer (c)
FD2Berti Vogts
FC4Hans-Georg Schwarzenbeck
FS3Bernard Dietz
MC7Rainer Bonhof
MC6Herbert WimmerSchimbat în minutul 46 46'
MO10Erich BeerSchimbat în minutul 80 80'
ED8Uli Hoeneß
ES11Bernd Hölzenbein
AC9Dieter Müller
Înlocuiri:
M15Heinz FloheIntrat în minutul 46 46'
M14Hans BongartzIntrat în minutul 80 80'
Selecționer:
Helmut Schön

Note

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.