Fabrica de Sticlă, Bacău

În Moldova nu exista nicio fabrică de sticlă înainte de 1700, aceasta importându-se sub formă de geamuri de dimensiuni diferite, solnițe, recipiente de apă, carafile, pahare de cristal (unele poleite cu aur), cești de cafea cu farfurii, zaharnițe.[3] În 20 noiembrie 1740 au fost atestați 12 liude (contribuabili) sticlari la Călugăra, Bacău „care au eșit den Țeara Ungurească” și ce trebuiau să livreze pe an Domniei[4] 500 de table de sticlă de fereastră și 100 de pahare de apă.[3] În condica de porunci, corespondențe, judecăți și cheltuieli a lui Constantin Mavrocordat (1741–1742), sticlarii din Bacău figurează ca scutiți de taxe.[5] În 1786 un evreu a întemeiat la Hârlău prima fabrică propriu-zisă din Moldova.[3]

O fabrică de sticlă ce folosea și forța aburului[6] a fost reînființată[7] la Grozești de cneazul Dimitrie Cantacuzino[2][8] în 1848,[9][8] în același an cu cea de la Pădurea Neagră, Bihor (în maghiară Feketeerdő), fabrica bihoreană fiind considerată prima cea mai mare din actualul teritoriu al țării.[9] Fabrica băcăuană,[9] atunci situată în teritoriul comunei Grozești,[9][10] era considerată a produce o sticlă de calitate foarte bună și mai ieftină decât cea din import,[9] fiind specializată pe sticlărie obișnuită și geamuri.[7] Unitatea a trecut în proprietatea lui Lascăr Bogdan[11] și ulterior la Ulise I. Negroponte.[2] Fabrica, pe lângă forța de muncă calificată a unor meșteri germani de peste hotare, mai folosea și munca țăranilor clăcași.[12]

În anul 1855 vornicul Lascăr Bogdan a solicitat acordarea unui privilegiu pe 20 de ani pentru a fi scutit de plata vămii la materiile prime importante, precum și de toate dările și de recrutare la Miliția Pământească a lucrătorilor fabricii de sticlă de pe moșia Grozești.[13]

Fabrica și-a încetat în secolul al XIX-lea producția ca urmare a unui incendiu puternic.[2]

La sfârșitul secolului al XIX-lea satul de lângă aparținea de comuna Bogdănești, plasa Trotuș, fiind amplasat în locul numit Hută, moșie a fraților Weissengrün care au instalat o nouă fabrică de sticlă în ianuarie 1889 cu un cost de 100 000 lei.[1] Fabrica era amplasată în valea pârâului Curița.[14] Populația totală era de 143 de persoane, cu 33 de capi de familie. Din total, 130 de persoane erau de etnie maghiară.[1][15] Satul Fabrica de Sticlă figura în comuna Bogdănești alături de Bahna, Nicorești, Pârgărești, Satu Nou, Tuta, Tisești și reședința Bogdănești.[16]

În localitate exista o cârciumă și un număr de 8 vite.[1]

Moșia fraților Weissengrün avea o suprafață de 2 402 ha, fiind cumpărată de la frații Bogdan. Venitul anual era de 300 000 lei.[17]

Zona era traversată și de pârâul Leșunțu-Mare (sau Leșunțu), care izvorăște din dealul Măgura Cașinului și se unește cu afluentul de stânga Leșunțu-Mic înainte de traversare, vărsându-se în râul Oituz în dreptul localității Ferestrău-Oituz, Bacău.[18] De pe Leșunțu-Mare era exploatat nisipul necesar producției de sticlă.[2] În teritoriul comunei Grozești apropiate existau și câte o fabrică de var și ciment.[2]

Fabrica a fost distrusă în Primul Război Mondial.[14]

Liber Baptizatorum, Anno Domini 1866[19]

• Franciscus Molnar (Huta)
• Joannes Anton (Hergia)
• Stephanus Get (Huta Hergia)
• Barbara Chevest (Huta)
• Andreas Serban (Huta)

Liber Matriomoniorum, Anno Domini 1866[20]

• Joannes Feltighel (Huta) et Anna Naiman (Huta)

Liber Mortuorum, Anno Domini 1866[21]

• Carolus Stadler (Huta)
• Josephus Susler (Huta)
• Clara Herman (Huta)
• Anna Foldi (Huta)
• Josephus Rotman (Huta)
• Joannes Feldich (Huta)
• Helisabeta Feldic (Huta)
• Theresia Prembler (Huta)
• Theresia Molnar (Huta)
• Franciscus Molnar (Huta)

• Ortensia Racoviță, Dicționarul geografic al județului Bacău, Societatea Geografică Română, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, Bucuresci, 1895