Ekaterina Voronțova-Dașkova

Prințesa rusă Ekaterina Voronțova-Dașkova a fost a treia fiică a Contelui Roman Voronțov, un membru al Senatului, și s-a deosebit prin inteligența ei. Unchiul ei, Mihail Ilarionovici, și fratele ei, Alexandr Romanovici, au deținut funcția de cancelari imperiali, iar Simion, celălalt frate al prințesei, a fost Ambasadorul Rusiei în Marea Britanie și un renumit anglofil. Ekaterina Voronțova-Dașkova a primit o educație excepțională , dând dovadă încă din tinerețe de reale abilități și gusturi care au deosebit-o de-a lungul carierei. Ea era pricepută la matematică, pe care a studiat-o la Universitatea din Moscova. În literatura universală, autorii ei preferați au fost Bayle, Montesquieu, Boileau, Voltaire și Helvétius.

Încă de când era doar o fată, Ekaterina Voronțova-Dașkova avea relații cu Curtea Rusă și a devenit unul din liderii grupului care s-a alăturat marii Ducese Ecaterina Alexeevna.

Înainte să împlinească 16 ani, Ekaterina Voronțova-Dașkova s-a căsătorit cu Prințul Mihail Ivanovici Dașkov (1736–1764), un remarcabil nobil rus al dinastiei Rurik, în februarie 1759, și a locuit cu el la Moscova. După moartea Prințului Dașkov, Ekaterina s-a dedicat copiilor ei, literaturii și politicii.

În 1762, Ekaterina Voronțova-Dașkova s-a dus la Sankt Petersburg și a condus lovitura de stat prin care Ecaterina a ajuns pe tron.

La ascensiunea Împăratului Pavel I, în 1796, Ekaterina Voronțova-Dașkova a fost privată de toate funcțiile sale și obligată să se retragă într-un sat mizer din guvernoratul Novgorod. După un timp, sentința a fost însă parțial abrogată la cererea prietenilor ei și a Ekaterina Voronțova-Dașkova a putut să se mute într-o reședință din apropierea Moscovei, unde a și decedat, de altfel, în data de 15 ianuarie 1810.