Ein deutsches Requiem

Ideea de a compune Ein deutsches Requiem ar putea fi fost decesul mamei lui Brahms în februarie 1865, pierdere care i-a cauzat acestuia multă durere. S-ar fi adăugat persistența sentimentelor de tristețe în urma decesului prietenului său Robert Schumann în iulie 1856.[1] Planul inițial prevedea o lucrare în șase părți, părțile I–IV și VI–VII din versiunea finală. La sfârșitul lunii aprilie 1865 Brahms terminase părțile I, II și IV. Partea a II-a utiliza material muzical scris în 1854, anul prăbușirii mintale și încercării de sinucidere a lui Schumann, când Brahms se mutase la Düsseldorf pentru a-i fi de ajutor Clarei Schumann și copiilor ei.[1] Brahms a completat lucrarea, fără partea a V-a, până la sfârșitul lunii august 1866. Primele trei părți au fost dirijate de Johann Herbeck la Viena în 1 decembrie 1867; execuția a fost marcată de o neînțelegere privitoare la partea timpanelor, executată forte sau fortissimo, care acoperea restul orchestrei în secțiunea fugată de la sfârșitul părții a treia.[2][3] Premiera celor șase părți a avut loc în Catedrala din Bremen de Vinerea Mare din 10 aprilie 1868, dirijată de Brahms; ea a fost un mare succes și a marcat un punct crucial în cariera compozitorului.

În mai 1868 Brahms a compus ceea ce urma să devină partea a V-a din versiunea finală, executată în Zürich la 12 septembrie 1868. Versiunea finală în șapte părți a avut premiera în 18 februarie 1869 la Leipzig, cu Orchestra Gewandhaus^{⁠(en)[traduceți]} dirijată de Carl Reinecke.[3]

Brahms și-a scris singur libretul. În contrast cu Missa pro defunctis romano-catolică, ce utilizează un text standard în latină, textul lui Brahms este preluat din Biblia lui Luther^{⁠(en)[traduceți]} germană. Adjectivul „german” se referă în primul rând la limbă, nu la publicul căruia i se adresează lucrarea; Brahms i-a spus directorului muzical al Catedralei din Bremen că ar fi putut adopta titlul Ein menschliches Requiem (Recviem uman).

Recviemul tradițional din liturghia romano-catolică începe cu o rugăciune pentru morți (latină: Requiem aeternam dona eis, Domine – română: Odihnă veșnică dă-le, Doamne), pe când recviemul lui Brahms se îndreaptă către cei vii (germană: Selig sind, die da Leid tragen; denn sie sollen getröstet werden – română: Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia). Această temă – trecerea de la teamă la mângâiere – revine în întregul text, cu excepția părților IV și VII. Dacă Dumnezeu este sursa mângâierii, simpatia omenească pătrunde întreaga lucrare.[4] Brahms a omis intenționat o referință la dogma religioasă.[5]

Textele biblice sunt preluate atât din Noul Testament (Evanghelia după Matei, Evanghelia după Ioan, Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni, Epistola către evrei, Epistola sobornicească a lui Iacov, Întâia epistolă a lui Petru, Apocalipsa lui Ioan), cât și din Vechiul Testament (Psalmi, Isaia, Înțelepciunea lui Solomon, Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah[6]).

Lucrarea este compusă pentru soliști (soprană și bariton), cor mixt și orchestră formată din:

• Suflători de lemn: piculină, 2 flaute, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoturi, contrafagot^{⁠(en)[traduceți]} (ad libitum)
• Suflători de alamă: 4 corni francezi, 2 trompete, 3 tromboane, tubă
• Percuție: timpane
• Secțiunea de coarde și harpă
• Orgă (ad libitum)

• Michael Steinberg: Choral Masterworks, Oxford University Press, ISBN 978-0-19-512644-0
• Nancy Thuleen: Ein deutsches Requiem: (Mis)conceptions of the Mass, 2 aprilie 1998
• Armin Zebrowski: Brahms' German Requiem, Sunrise magazine, august/septembrie 2002, Theosophical University Press
• Lutherbibel 2017 (LUT)
• Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2

• Ghidul ascultătorului – Ein deutsches Requiem. Orchestra Filarmonică din Viena dirijată de Carlo Maria Giulini
• BibliaOrtodoxă.RO