Departamentul de Cercetări Speciale

Departmentului de Cercetări Speciale (DCS) este o agenție guvernamentală fictivă în serialul american de televizune Alias. DCS este introdus prima dată în primul sezon, în episodul "The Prophecy".

Departmentului de Cercetări Speciale este o divizie a Agenției Naționale de Securitate. A fost creată în timpul celui de-Al Doilea Războu Mondial, pentru a investiga interesul naziștilor pentru ocultism. După război un ordin executiv a lărgit aria de investigație a DCS și în alte științe mai puțin cunoscute (parapsihologie, clarviziune). Nimic altceva nu se știe despre activitățile DCS până la evenimentele din sezonul 1.

Doctorul Carson Evans a condus echipa care a investigat-o pe Sydney Bristow după descoperirea manuscrisului lui Rambaldi, care, pe pagina 47, are o imagine a unei femei care seamănă cu Sydney, numită "Aleasa". Pagina conțin o profeție care afimă că acea femeie "va ceda cea mai mare putere spre o dezolare totală". DCS a condus o serie de teste, pentru a verifica cele trei anomalii menționate de Rambaldi. Când s-a confirmat că Sydney este "Aleasa", aceasta a fost luată sub arest. Ajutată de Jack Bristow, Eric Weiss și Michael Vaughn, Sydney a evadat și a călătorit în Italia. O altă parte a profeției spune că acea femeie "nu a văzut niciodată frumusețea cerului din spatele Muntelui Subasio". Sydney s-a cățărat pe acest munte, aparent dovedind că profeția nu se referă la ea (deși a fost mai târziu dezvăluit că "cerul" însemna ceva cu totul diferit)

În sezonul 3, a ieșit la iveală că DCS are un depozit secret în Nevada numit Proiectul Gaura Neagră, condus de directorul adjunct al FBI-ului Kendall (care de fapt nu avea nicio legătură cu FBI-ul). Marcus Dixon a vizitat Proiectul Gaura Neagră în episodul "Taken", ca pretext să o ajute pe Sydney să fure un artefact al lui Rambaldi.

În sezonul 4, Arvin Sloane a vizitat DCS pentru a cerceta obiectele lui Rambaldi, în efortul de a-și da seama de planurile unui om care se dădea drept Sloane ("Arvin Clona"). Mai târziu în serial, Proiectul Gaura Neagră (Black Hole) a fost ținta unei spargeri organizate de Elena Derevko, pentru a obține obiectele necesare pentru a-și realiza planul, o apocalipsă prezisă de Rambaldi, cunoscută sub numele de Il Diluvio ("Inundația"). DCS a trimis o echipă în Sovogda, Rusia, pentru a o opri pe Elena, dar această echipă a fost măcelărită de către cei infectați.

Ultima menționare despre DCS apare în sezonul 5, când sediul lui este atacat de Renée Rienne, care a furat un sicriu criogenic, deoarece credea că în interiorul lui se afla tatăl ei, dar de fapt acesta era Doctorul Aldo Desantis.


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.