Cutremurul din L'Aquila (2009)

În data de 6 aprilie 2009 la ora 01:32:39 GMT (03:32:39 CEST, 04:32:39 EEST - ora României) a avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special orașul L'Aquila cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara magnitudinii de moment. Epicentrul său a fost în Italia centrală, la coordonatele 🌍 ({{PAGENAME}}) lângă L'Aquila.[1] Cutremurul este considerat cel mai grav înregistrat în Italia în ultimii zece ani. După cutremur au fost înregistrate circa 280 de replici, unele cu magnitudinea de moment 6,2 și al căror hipocentru a fost localizat în zona L'Aquila.[2]

Epicentrul cutremurului din 6 aprilie 2009

Cauze

Cutremurul e probabil să fi fost cauzat de mișcări în falia care se întinde de-a lungul Munților Apenini de la nord la sud, deși există o faile mai mică, pe direcția est-vest, care cauzează adesea cutremure minore[3]. Aceste falii sunt influențate de mișcările plăcilor tectonice europeană și africană, într-un sistem complex care include și micro plăci, precum cea adriatică[3][4]. Cutremurul a avut loc la ora locală 3:32 (1:32 GMT) la adâncimea relativ mică de 10 km. Epicentrul s-a situat la 42.423°N, 13.395°E[4], la aproximativ 90 de km nord-vest de Roma, în localitatea Paganica de lângă orașul L'Aquila[5]. Cutremurul a avut o intensitate de 6,3 pe scara magnitudinii de moment[4].

Istoric

Biserica Sfânta Maria din Paganica, avariată de cutremurul din 2009

În Italia se produc adesea cutremure, dar de obicei fără pierderi de vieți omenești. Ultimul mare seism a fost cel din 2002 de la Molise, care a înregistrat 5.9 pe scara magnitudinii de moment și a ucis peste de 25 de oameni, fiind cel mai devastator din acest punct de vedere din ultimii 20 de ani[3]. Istoria orașului L'Aquila este marcată de seisme; orașul a mai fost afectat de cutremure în 1315, 1349, 1452, 1501, 1646, 1703 și 1706[6].

Efecte

Cutremurul a determinat prăbușirea majorității clădirilor medievale din centrul istoric,[7] între care numeroase biserici, monumente în stil baroc și un castel construit în secolul al XV-lea.[2] Sunt aproape 200 de morți,[8] iar zeci de mii de oameni (estimări, 70000) au rămas fără adăpost. Bilanțul provizoriu indică peste 1500 de răniți, 180 de morți și zeci de dispăruți.[2][9] Printre victime se numără și 5 români.[10]

Cutremurul a lovit și alte localități din apropiere, în satul Onna de lângă L'Aquila pompierii au scos de sub dărâmături 39 de morți din populația de 250 de persoane a localității.[2]

Lista localităților afectate

Localitate[11] Provincie Regiune Daune Victime
Ascoli PicenoAscoli PicenoMarcheBiserica Santa Maria della Carità din centrul istoric ușor avariată.[12]-
AvezzanoL'AquilaAbruzzoCâteva case distruse.-
BrittoliPescaraAbruzzoCâteva case avariate.-
Civitella CasanovaPescaraAbruzzoCâteva case avariate la Vestea și avarierea turnului bisericii.-
Castelvecchio CalvisioL'AquilaAbruzzoPrăbușirea unor case.-
FarindolaPescaraAbruzzoCâteva case avariate, deteriorarea școlii.-
FossaL'AquilaAbruzzoClădiri avariate și prăbușite.2
Goriano SicoliL'AquilaAbruzzoPrăbușirea școlii și avarierea bisericii Santa Gemma.[13]-
L'AquilaL'AquilaAbruzzoAvarii serioase =în centrul istoric, prăbușirea unor clădiri, a transeptului bazilicii Santa Maria di Collemaggio, a unei părți din transeptul Domului dell'Aquila,[14], cupola bisericii Anime Sante,[15] turnul, campanila și absida bazilicii San Bernardino,[16] cupola bisericii Sant'Agostino. De asemenea, prăbușirea unei părți din fațade campanilei bisericii San Pietro di Coppito[16] și mari avarii la biserica Santa Maria Paganica.[16] Prăbușirea Casei Studenților.[15] Prăbușirea unor clădiri ale prefecturii care adăposteau arhivele statului,[15] a hotelului „Ducele de Abruzzi”. Mari avarii la Universitatea din L'Aquila și la spitalul San Salvatore. Avarierea unor clădiri din satele Tempera și Camarda.15
OcreL'AquilaAbruzzoPrăbușirea unor părți ale Castelului Ocre.[17]-
OnnaL'AquilaAbruzzo50% din clădiri s-au prăbușit și celelalte sunt avariate. Podul peste Aterno-Pescara s-a prăbușit.37[18]
PaganicaL'AquilaAbruzzoPrăbușirea unor edificii.6
Poggio PicenzeL'AquilaAbruzzoPrăbușirea unor edificii în centrul istoric.5
RomaRomaLazioAvarierea Termelor lui Caracalla, a unui condominiu și a unei școli. [19]-
Rocca di CambioL'AquilaAbruzzoSute de case avariate. [20]-
San Demetrio ne' VestiniL'AquilaAbruzzoClădiri prăbușite sau avariate.-
San GregorioL'AquilaAbruzzoClădiri prăbușite.5
San Pio delle CamereL'AquilaAbruzzoAvarierea pereților bisericii din Castelnuovo. [21]5
Santo Stefano di SessanioL'AquilaAbruzzoAvarierea unor clădiri istorice. Prăbușirea unui turn. [21]-
SulmonaL'AquilaAbruzzoAvarii relativ mici (nu la structură) a unor clădiri.[22]-
TeramoTeramoAbruzzoCâteva clădiri avariate și prăbușirea parțială a turnului bisericii Spirito Santo.-
TotaniL'AquilaAbruzzo-1
TornimparteL'AquilaAbruzzo-1
Villa Sant'AngeloL'AquilaAbruzzoPrăbușirea a 90% din clădiri.[20]8

Măsuri

Pentru înlăturarea urmărilor cutremurului, la L'Aquila s-a înființat un centru de coordonare a ajutoarelor. Premierul Silvio Berlusconi a decretat starea de urgență și a anunțat că pentru început au fost deblocați 30 de milioane de euro. Ministrul Infrastructurii, Altero Matteoli, a estimat că pentru reconstrucția clădirilor și a locuințelor private vor fi necesare 1,3 miliarde de euro. Peste 35 de țări s-au oferit să trimită ajutor Italiei. [2]

Persoanele rămase fără adăpost au fost plasate în barăci, săli de sport și corturi amplasate pe stadioane. Mulți dintre cei ale căror locuințe s-au dărâmat au plecat din regiune, refugiindu-se la rude sau prieteni.[2]

Note

  1. en http://earthquake.usgs.gov/eqcenter/catalogs/eqs1day-M1.txt
  2. Cutremurul din Italia, soldat cu 179 de morți și 34 de dispăruți[nefuncțională] , Mediafax, accesat 7 aprilie 2009
  3. en Background: Italy and earthquakes The Guardian, 6 aprilie 2009, Accesat 7 aprilie 2009.
  4. en Magnitude 6.3 - CENTRAL ITALY earthquake.usgs.gov, 6 aprilie 2009, accesat 7 aprilie 2009.
  5. en Powerful Italian quake kills many BBC, 6 aprilie 2009, accesat 7 aprilie 2009
  6. en L'Aquila Arhivat în , la Wayback Machine. Abruzzo2000.com, accesat la 7 aprilie 2009.
  7. Aproape toate monumentele medievale din L'Aquila, distruse de cutremur[nefuncțională] , Mediafax, accesat 6 aprilie 2009
  8. Zeci de morți după un cutremur, în Italia[nefuncțională] , Mediafax, accesat 6 aprilie 2009
  9. Tragedie în Italia, în urma unui cutremur Arhivat în , la Wayback Machine., Mediafax, accesat 6 aprilie 2009
  10. Patru români, printre victimele cutremurului din Italia, realitatea net, accesat 7 aprilie 2009
  11. it „I luoghi più colpiti dal sisma / Le mappe”. ANSA. Parametru necunoscut |anno= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |mese= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |giorno= ignorat (ajutor)
  12. it „Terremoto, ad Ascoli Piceno e Macerata avvertito sisma: nessun danno”. IGN. Arhivat din original la . Accesat în . Text "date6-4-2009" ignorat (ajutor)
  13. it „Goriano Sicoli: crolla una parte dell'edificio scolastico”. Rete5.tv. Text "date6-4-2009" ignorat (ajutor)
  14. it „Immagine della Polizia di Stato”. Il Messaggero. . Arhivat din original la . Accesat în .
  15. it „Immagine raccolte dall'alto dalla Polizia di Stato”. Accesat în . Parametru necunoscut |editore= ignorat (ajutor)
  16. it „Terremoto in Abruzzo: i danni al patrimonio artistico e monumentale dell'Aquila”. Abruzzo Cultura. . Accesat în . Parametru necunoscut |cognome= ignorat (posibil, |last=?) (ajutor); Parametru necunoscut |nome= ignorat (posibil, |first=?) (ajutor)[nefuncțională]
  17. it „Terremoto: l'Aquila, crollato castello medioevale di Ocre”. ANSA. . Accesat în .
  18. it http://www.repubblica.it/2009/04/dirette/sezioni/cronaca/terremoto-nord/terremoto-2giorno/index.html
  19. it „Terremoto in Abruzzo oltre 150 morti, 70.000 sfollati”. . Text "accessdate 7-4-2009" ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |pubblicazione= ignorat (ajutor)
  20. it „Terremoto: paura in Abruzzo”. Il Centro. . Arhivat din original la . Accesat în .
  21. it „Abruzzo. Terremoto a L'Aquila: i danni al patrimonio artistico e monumentale (2)”. . Accesat în . Parametru necunoscut |cognome= ignorat (posibil, |last=?) (ajutor); Parametru necunoscut |editore= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |nome= ignorat (posibil, |first=?) (ajutor)[nefuncțională]
  22. it „Terremoto Sulmona, danni lievi e non strutturali”. Rete5.tv. .

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.