Conflictul din Mali

Din ianuarie 2012, mai multe grupuri de insurgenți duc o campanie de luptă împotriva guvernului din Mali pentru independența și autonomia zonei din nordul Maliului cunoscută ca Azawad. Mișcarea Națională de pentru Eliberarea Azawadului, o organizație care luptă pentru a declara independența Azawadului pentru tuaregi, a preluat controlul asupra regiunii prin aprilie 2012.

Conflictul din nordul statului Mali
Parte a Insurgenței din Maghreb (2002–prezent)
Hartă a situației din Mali la 28 ianuarie 2013
Informații generale
Perioadă 16 ianuarie 2012 – prezent Loc Mali 🌍 ({{PAGENAME}}) Rezultat Înfrângerea forțelor islamiste de Franța și aliații săi, Încetarea focului semnată pe 20 februarie 2015 O rebeliune tuaregă a început să alunge forțele guvernamentale din nordul țării în ianuarie 2012[1] Președintele Maliului Amadou Toumani Touré este îndepărtat printr-o lovitură de stat condusă de Amadou Sanogo[2] Nordul statului Mali este complet capturat de rebeli până în aprilie 2012. „Statul Independent Azawad” este declarat de MNLA[3] și sprijinit pentru scurtă vreme de islamiștii Ansar Dine[4] Grupurile islamiste - Ansar Dine, AQMI[5] și MUJAV - preiau puterea în nordul statului Mali de la MNLA și impun legea sharia în regiune Franța intervine pentru a contracara islamiștii la cererea guvernului Sanogo, cu sprijinul MNLA Criza ostaticilor din Algeria Încetarea focului a fost semnată pe 20 februarie 2015 între Guvernul Maliului și o alianță formată din șase grupări armate Casus belli Rebeliune tuaregă; insurgență islamistă
Beligeranți
Mali  Franța ECOWAS full list  Benin[6]  Burkina Faso[7]  Cape Verde[8]  Gambia[8]  Ghana[9]  Guinea[10]  Guinea-Bissau[8]  Coasta de Fildeș[10]  Liberia[11]  Niger[12]  Nigeria[13]  Sierra Leone[14]  Senegal[13]  Togo[6] Susținute de: full list  Uniunea Europeană[15][16]  Angola[17]  Australia[18]  Belgia[19]  Bulgaria  Canada[20][21]  Comore[22]  Republica Cehă[23]  Danemarca[24][25]  Germania[26][27]  Ungaria[28][29]  Irlanda[30]  Italia[31]  India[32][33][34][35][36]  Japonia[37]  Morocco[38]  Namibia[39]  Olanda[40]  România[41]  Spania[42][43]  Emiratele Arabe Unite[44]  Regatul Unit[45]  Statele Unite[46]  Turcia State nerecunoscute combatante: Ganda Iso (Songhai secular militia) FLNA[47][48]	Azawad MNLA	Islamiști Al-Mourabitoun Ansar al-Sharia Ansar Dine[49] AQIM Boko Haram[50] MOJWA[51] (active until 2013, merged with fighters loyal to Belmokhtar to form Al-Mourabitoun)[52]
Conducători
Ibrahim Boubacar Keïta (since September 2013) Dioncounda Traoré (since April 2012) Amadou Sanogo (since March 2012) Amadou Toumani Touré (until March 2012) Sadio Gassama (until March) El Haji Ag Gamou (until March) François Hollande Édouard Guillaud Colonel Thierry Burkhard Brigade General Gregory de Saint-Quentin Shehu Usman Abdulkadir Yaye Garba Mahamat Déby Itno Abdel Aziz Hassane Adam † Omar Bikomb full list Macky Sall Goodluck Jonathan Alassane Ouattara Mahamadou Issoufou Ellen Johnson Sirleaf Jorge Carlos Fonseca Alpha Condé Michel Kafando Faure Gnassingbé Yahya Jammeh Ernest Bai Koroma Yayi Boni John Dramani Mahama José Mário Vaz Pierre Nkurunziza Idriss Déby Ali Bongo Ondimba Jacob Zuma Paul Kagame Jakaya Kikwete Yoweri Museveni Xi Jinping Recep Tayyip Erdoğan Mohamed Lamine Ould Sidatt (NLFA) Housseine Khoulam (NLFA)[47]	Mahmoud Ag Aghaly Bilal Ag Acherif Moussa Ag Acharatoumane Ag Mohamed Najem[53] Algabass Ag Intalla (MIA)[54]	Mokhtar Belmokhtar Abdelhamid Abou Zeid†[55][56] Abou Haq Younousse† Abu Musab Abdel Wadoud[57] Ahmed al-Tilemsi†[52] Iyad Ag Ghaly[58] Omar Ould Hamaha†[59]
Efective
≤ 6.000– 7.000[60] (înainte de război: ~12.150)[61] 3.000 [62] 2.000[63] 1.200[6][64] 733[44] 650[65] 500[6] 500[44] 500[6] 500[6] ≤≤450[66] 395[67] 300[6] 144[6] 120[6] ~50[68] Total: 23.564+ 545 (EUTM)[16] full list 207(command)[16] 73[16] 59[69] 40[16] 33[70] 31[16] 20[16] 14[71] 14 10 10 8 7 4 4 3 2 2 2 1 1 1[41] ~500 (FLNA)[47]	3.000[72][73]	1.200–3.000[74][75] Boko Haram: 100[50] Ansar Dine: 300[73]
Pierderi
1 164+ uciși,[76] 400 capturați[77] Total: 1.000–1.500+ uciși, capturați sau dezertori (aprilie 2012)[72] 1 85 uciși, 197+ răniți,[78][79] 12 captured[80] (January 2013) 38 uciși,[81] 74 wounded[82][83][84][85][86] 9 killed[87] 2 uciși, mai mulți răniți[88] 1 ucis, 1 rănit[89] 28 uciși[90] 4 uciși[91][92]	6–65 killed (Conflict with Malian Army)[93][94][95] 26–123 uciși (Conflictul cu islamiștii)[96][97][98][99] 60 capturați[97][99] 17–19 uciși (2013)	115 uciși (Conflict with Tuaregs) [96][97][98][99] 625 uciși (French intervention)

Pe 22 martie 2012, președintele Amadou Toumani Touré a fost îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat din cauza felului cum a gestionat criza, cu o lună înainte de alegerile prezidențiale programate pentru 2012.[100] Soldații răzvrătiți, intitulându-se Comitetul Național pentru Restaurarea Democrației și Statului (CNRDR), au preluat controlul și au suspendat constituția țării.[101] Ca o consecință a instabilității care a urmat loviturii de stat, cele mai mari trei orașe din nordul Mali, Kidal, Gao și Tombouctou, au fost cucerite de rebeli[102] în trei zile consecutive.[103] Pe 5 aprilie 2012, după ocuparea localității Douentza, MNLA a anunțat că și-a atins toate obiectivele din Mali și că și-a oprit ofensiva. În ziua următoare a fost proclamată independența Azawadului față de Mali.[104]