Cioburciu, Ștefan Vodă

Cioburciu este un sat din raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova.

Cioburciu
Ciubărciu (înainte de 1812)
  Sat  
Cioburciu se află în Ștefan Vodă
Cioburciu
Cioburciu
Cioburciu (Ștefan Vodă)
Satul pe harta Republicii Moldova
Cioburciu se află în Ștefan Vodă
Cioburciu
Cioburciu
Cioburciu (Ștefan Vodă)
Satul pe harta raionului Ștefan Vodă
Coordonate: 🌍 ({{PAGENAME}})

ȚarăRepublica Moldova Republica Moldova
Unitate administrativăRaionul Ștefan Vodă

Guvernare
 - PrimarLeonid Nicolau (PPDA[1], 2023)

Suprafață
 - Total54,96 km²
Altitudine4 m.d.m.

Populație (2014)[2]
 - Total2.573 locuitori

Fus orarEET
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștalMD-4216[3]
Prefix telefonic242

Prezență online

Etimologie

Cioburciu este o denumire românizată după 1991 a numelui din limba ucraineană Чобурчі. Denumirea satului este în rusă Чобручи, a cărei formă românizată, mai rar folosită, este „Ciobruciu”. Denumirea moldovenească medievală care a dăinuit pînă în 1812 era „Ciubărciu”, probabil de la „ciubăr”, găleată din doage de lemn cu torți, folosită pentru a scoate apă din puțuri. O altă semnificație a cuvîntului poate fi „desiș” sau „hățiș”.

Istorie

În raza actualului sat Cioburciu, săpăturile arheologice au scos la iveală lespezi de piatră antice cu inscripții grecești din sec. II, în legătură cu cetatea Tyras, 11 tumuli funerari scitici cu data incertă și morminte comănești din sec. XIII. În Evul Mediu, malul drept al Nistrului de Jos era administrat de două centre de putere domnească: Cetatea Palanca și Pîrcălăbia Ciubărciului, aflate pe „drumul mare moldovenesc” dintre Tighina și Cetatea Albă. În 1535 voievodul Petru Rareș îl numește pe Tomșa pârcălab al Ciubărciului pentru apărarea satelor Chișinăul Mare (azi Cârnățeni), Talmaza, Răscăieți, Purcari și Olănești. Începînd cu anul 1538, Ciubărciul, împreună cu celelalte localități din ocol (denumirea nativă moldovenească pentru ceeace Uniunea Sovietică a numit „raioane”) face parte din „Satele hănești”, care nu i-au mai aparținut principatului Moldovei, ci Raialei Tighinei cîrmuită de hanii tătari crimeeni în numele Imperiului Otoman. „Acesta este un sat înfloritor de tătari și vlahi, format din cinci sute de case acoperite cu stuf, cu geamie de piatră, biserică de lemn și șaptezeci de dughene, fiind sub cîrmuirea «agăii de țărmuri» și făcînd parte din ținutul cetății Tighina. O dată pe săptămînă are loc aici un mare tîrg. Fiindcă se află la marginea Nistrului, se găsesc multe vii și livezi”, scria la 1657 călătorul turc Evlia Celebi. După 1772 biserica sătească din lemn a fost rezidită în piatră și a fost dărîmată la mijlocul sec. XX. În anul 1812 „satele hănești” au intrat în posesia Imperiului Rus căruia i-au aparținut pînă în 1917. Biserica actuală „Sf. Dumitru” a fost construită la începutul anilor 2000.[4]

Geografie

Mai sus de sat, lîngă pădurea ocolului silvic „Olănești”, este amplasată Râpa lui Albu, o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip geologic sau paleontologic.[5]

Nistrul în dreptul Cioburciului

Demografie

Structura etnică

Structura etnică a localității conform recensământului populației din 2004[6]:

Grup etnicPopulație % Procentaj
Băștinași declarați Moldoveni
Băștinași declarați Români
2.791
30
97,55%
1,05%
Ruși250,87%
Ucraineni110,38%
Bulgari30,10%
Alții10,03%
Total2.861

Administrație și politică

Componența Consiliului local Cioburciu (13 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023,[7] este următoarea:

  Partid Consilieri Componență
  Platforma Demnitate și Adevăr 6            
  Partidul Acțiune și Solidaritate 4            
  Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 3            

Cultură

Un muzeu prezintă localitatea, împrejurimile și istoria lor. În sat activează gimnaziul teoretic „Mihai Sîrghi” cu 32 profesori și 7 învățători, cît și două grădinițe, cu un total de 19 educatori. Funcționează și o școală de Arte „Maria Bieșu” unde peste patruzeci de copii învață dansurile populare, profesoară fiind Snejana Dumitrașcu.

Note

Bibliografie

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.