Chiril al III-lea al Constantinopolului

Chiril al III-lea (în greacă Κύριλλος Γ΄, transliterat: Kirillos 3), supranumit „Spanos” (Σπανός), a fost un cleric ortodox grec, care a îndeplinit funcția de patriarh ecumenic al Constantinopolului în două scurte perioade de timp din anii 1652 și 1654.

Chiril al III-lea al Constantinopolului
Date personale
NăscutXanthi, Macedonia și Tracia⁠(d), Grecia Modificați la Wikidata
Decedat1675 Modificați la Wikidata
Cipru Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă modernă Modificați la Wikidata
Funcția episcopală

Biografie

După unii istorici, era originar din Xanthi,[1] în timp ce după alții ar fi venit din Rumelia.[2] A fost inițial mitropolit al Corintului (1628-1637), dar a fost destituit de patriarhul Chiril al II-lea.[lower-alpha 1] A preluat necanonic conducerea Mitropoliei de Philippopolis (1637-1639) și apoi pe cea a Mitropoliei de Tărnovo (1650-1652), iar, în acest timp, a încercat să preia prin aceleași mijloace și conducerea Mitropoliei de Chalcedon.[4][lower-alpha 2] A fost certăreț, complotist și intrigant și a provocat necontenit conflicte, atât în mitropoliile pe care le-a condus, cât și la Patriarhia Ecumenică.

A devenit patriarh pentru prima dată în mai 1652, dar a rămas pe tron doar câteva zile, fiind înlocuit de Atanasie Patelarie.[1] În martie 1654 a preluat din nou tronul patriarhal și, de această dată, a rămas doar paisprezece zile în această funcție, fiind înlocuit de Paisie I.[5] În ambele cazuri a ajuns patriarh în mod arbitrar, prin bani[lower-alpha 3] și intrigi. Cele două perioade de păstorire ale lui Chiril au fost scurte și în cursul lor nu s-a întrunit nici un sinod și nici nu s-a luat vreo decizie. În ambele cazuri, după destituirea din funcție, a fost depus din treaptă și retrogradat la rangul de simplu monah,[7] apoi exilat în insula Cipru.[8] Succesorul său, Paisie I, a încercat să acopere prejudiciul financiar pe care Chiril îl provocase Patriarhiei printr-o taxă extraordinară de un florin de aur percepută de la fiecare preot.[9]

Note

Note de subsol

  1. (...) χρηματίσας πρῶτον μητροπολίτης Κορίνθου, οὐ πολύ το ἐν μέσῳ καί βορβόρῳ τῶν παθῶν ἐμπαγείς, καθαιρέσει νομίμῳ καθυπεβλήθη παρά τῆς Ἐκκλησίας, πατριαρχεύοντος τοῦ μακαρίτου γέροντος κυρ-Κυρίλλου[3] (...)
  2. (...) καί μάλιστα τῆς δυστυχοῦς ἐπιβασίας κατά τοῦ ἐν μακαρίᾳ τῇ μνήμῃ μητροπολίτου Χαλκηδόνος κυρ-Παχωμίου εἰσπηδήσας[3] (...)
  3. (...) Κύριλλος δέ αὖθίς τε πολλῇ βίᾳ χρυσίου τόν θρόνον πάλιν ἥρπασε[6] (...)

Referințe

Bibliografie

  • Γεδεών, Μανουήλ (). Πατριαρχικοί Πίνακες: Ειδήσεις ιστορικαί βιογραφικαί περί των Πατριαρχών Κωνσταντινουπόλεως: από Ανδρέου του Πρωτοκλήτου μέχρις Ιωακείμ Γ' του από Θεσσαλονίκης, 36-1884. Κωνσταντινούπολη: Lorenz & Keil.
  • Γριτσόπουλος, Τάσος (). „Κύριλλος Γ΄ Σπανός, ο επιβάτης του Οικουμενικού Θρόνου” (PDF). Θεολογία. ΚΘ´ (2). Accesat în .
  • Venance Grumel, Traité d'études byzantines, t. 1: La chronologie, Presses universitaires de France, Paris, 1958, p. 438.
Funcții religioase
Predecesor:
Ioanichie al II-lea
Patriarh ecumenic al Constantinopolului
iunie 1652
Succesor:
Atanasie al III-lea
Patriarh ecumenic al Constantinopolului
martie 1654
Succesor:
Paisie I
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.