Chōko Iida

Iida s-a născut pe 15 aprilie 1897 în districtul Asakusa al metropolei Tokyo.[9] Deși tatăl ei era un mic funcționar la Ministerul Comunicațiilor, familia nu avea mulți bani, așa că, la vârsta de doi ani, Iida a fost trimisă să locuiască cu bunica maternă.[10] Iida era cea mai în vârstă din cei cinci copii, dar, din cauza sărăciei, copiii erau subnutriți și s-au îmbolnăvit de nictalopie. După ce a studiat la o școală primară particulară, Iida a fost admisă, cu ajutorul bunicii sale, la Ueno Koto Jogakko și a lucrat noaptea la o expoziție în aer liber pentru a-și ajuta financiar familia. În cele din urmă, ea a descoperit că îi place mai mult să lucreze decât să meargă la școală. A încetat să mai frecventeze școala timp de două luni până când expoziția sezonieră s-a închis odată cu venirea toamnei.[10]

În 1913 Iida a început să lucreze la magazinul Matsuzakaya din districtul Ueno.[11] A lucrat acolo pe mai multe posturi, inclusiv în departamentul de cusătorie și ca funcționară.[10] În 1919 a început să scrie la un ziar de divertisment din districtul Nihonbashi. În toamna aceea, Matagoro Nakamura, un actor al teatrului kabuki, a publicat un anunț în Miyako Shinbun pentru angajarea unei actrițe care să joace într-un teatru numit Asakusa Koen Gekijo. Iida a fost angajată, dar a descoperit că toate rolurile ei erau de servitoare. Când directorul teatrului a murit în 1920, teatrul a fost dizolvat. Iida a încercat să se angajeze ca actriță la studiourile de film, dar a fost refuzată.[10]

Zilele tinereții (1929)

În 1922 Iida și o prietenă din perioada când scria la ziar au încercat să se angajeze la studioul de film Shochiku Kamata Shashincho. Inițial a fost angajată doar prietena lui Iida, dar una dintre colegele lui Iida care lucra la Shochiku a intervenit și i-a încurajat pe decidenți să o angajeze pentru roluri secundare, cum ar fi rolurile de servitoare.[10]

În ianuarie 1923 Iida a fost angajată oficial în cadrul companiei.[10] Ea a debutat în filmul Shi ni iku tsuma. Primul ei film care a făcut-o celebră a fost Yami o iku, iar regizorul Yoshinobu Ikeda a lăudat-o pentru modul cum a interpretat o muncitoare neatrăgătoare sexual. Iida a obținut apoi recenzii bune pentru interpretarea rolului unei femei în vârstă în filmul Jinsei no Ai al lui Kiyohiko Ushihara.[9] S-a mutat după scurt la un alt studio de film după Marele cutremur din Kanto din 1923, dar a revenit curând la studioul Shochiku Kamata în ianuarie 1924.

În 1924, în timp ce interpreta o muncitoare în filmul Sweet Home al lui Ikeda, Iida și-a tăiat buza pe o ladă cu mere în timpul unei scene în care o ataca pe Moroguchi Tsuzuya. A avut nevoie de două copci și a hotărât să-și perfecționeze abilitățile actoricești.[10] În luna iulie din acel an, Iida a fost solicitată să joace în mai multe comedii, precum Gamaguchi a lui Yoshino Jiro. În 1925 Iida a început instruirea pentru a deveni actriță principală cu Tokuji Kobayashi și Kaoru Futaba.[10][12] În 1926 Iida a fost promovată oficial actriță principală, împreună cu Goro Morino.[13] Iida s-a căsătorit cu operatorul de film Hideo Shigehara în 1927.[10] Shigehara lucra deseori cu Yasujirō Ozu, iar Iida a interpretat roluri secundare în multe dintre filmele lui Ozu, precum Zilele tinereții și Corul din Tokyo.[14][15] Pe măsură ce lumea filmului a trecut de la filmele mute la filmele sonore, Iida a început să studieze arta spectacolelor rakugo. Primul ei film sonor a fost Chushingura în 1932.[10] Ulterior, ea a devenit cunoscută pentru stilul ei de interpretare expresivă din filmul O Story of Floating Weeds al lui Ozu.[16]

Singurul fiu (1936)

Primul film al lui Iida după încheierea războiului în 1945 a fost Izu no Musumetachi al lui Heinosuke Gosho. Acest film a fost, de asemenea, ultimul film al lui Iida pentru studioul Shochiku, iar ea a devenit actor liber profesionist.[10] A apărut apoi în Record of a Tenement Gentleman (1947) al lui Yasujirō Ozu, în Drunken Angel (1948) și în Stray Dog (1949) ale lui Akira Kurosawa,[17] în Omul cu ricșa (1958) al lui Hiroshi Inagaki[18] și în Hadaka no Taisho (1958) al lui Hiromichi Horikawa. De asemenea, ea a interpretat-o pe bunica personajului principal din seria Wakadaisho a companiei Toho.[19] A apărut, de asemenea, în multe seriale de televiziune. A fost decorată cu Medalia de Onoare în 1963 și cu Ordinul Tezaurului Sacru în 1967. În același an soțul ei a murit.

Chōko Iida a apărut în peste 320 de filme între 1923 și 1970.[20]

În timp ce filma pentru un serial de televiziune pe 26 iulie 1972, sănătatea lui Chōko Iida s-a agravat brusc. A fost adusă a doua zi la spital, unde a fost diagnosticată cu pleurezie.[10] Chōko Iida a murit de cancer pulmonar la 26 decembrie 1972.[10]