Cerlina Mare, Noua Suliță

Cerlina Mare, întâlnit și sub forma Cerlena Mare sau Cerna-Mare (între 1942-1944)[1] (în ucraineană Черленівка, transliterat: Cerlenivka, în rusă Черленовка, transliterat: Cerlenovka) este un sat reședință de comună în raionul Noua Suliță din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are 2,236 locuitori, preponderent moldoveni (români).

Cerlina Mare
Черленівка
  Comună  
Cerlina Mare se află în Regiunea Cernăuți
Cerlina Mare
Cerlina Mare
Cerlina Mare (Regiunea Cernăuți)
Poziția geografică
Cerlina Mare se află în Ucraina
Cerlina Mare
Cerlina Mare
Cerlina Mare (Ucraina)
Poziția geografică
Coordonate: 🌍 ({{PAGENAME}})

ȚarăUcraina Ucraina
RegiuneCernăuți
RaionNoua Suliță

KOATUU7323089301

ReședințăCerlina Mare
ComponențăCerlina Mare

Altitudine163 m.d.m.

Populație (2007)
 - Total2.236 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal60345

Prezență online

Satul este situat la o altitudine de 163 metri, în partea de centru a raionului Noua Suliță.

Istorie

Localitatea Cerlina Mare a făcut parte încă de la înființare din Ținutul Hotinului a regiunii istorice Basarabia a Principatului Moldovei.

Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 18061812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău[2]).

La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Cerlina Mare făcea parte din Ocolul Prutului de sus a Ținutului Hotin [3].

După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cerlina Mare a făcut parte din componența României, în Plasa Hotin a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia [4].

În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți.

Începând din anul 1991, satul Cerlina Mare face parte din raionul Noua Suliță al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 2.023 (4+2.019), reprezentând 96,20% din populație [5]. În prezent, satul are 2.236 locuitori, preponderent moldoveni (români).

Demografie




Componența lingvistică a comunei Cerlina Mare

     Română (96,02%)

     Ucraineană (3,09%)

     Alte limbi (0,84%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Cerlina Mare era vorbitoare de română (96,02%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (3,09%).[6]


1930: 1.702 (recensământ)[7]
1989: 2.103 (recensământ)
2007: 2.236 (estimare)

Note

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.