Cergău Mic, Alba

Localitatea este atestată documentar din anul 1303, după așezarea aici a unor catolici bulgari din banatul de Vidin, care cu timpul au fost asimilați. Cel mai probabil acești refugiați religioși au fost români, dat fiind că atunci populația covârșitoare a Țaratului de Vidin era românească (astăzi românii sunt majoritari încă în zona rurală), iar religia încurajată de țarii români din dinastia Asăneștilor ai Imperiului valaho-bulgar au solicita la Roma trimiterea unui nunțiu papal pentru revirimentul latinității în lupta contra asimilaționismului slavon. Denumirea maghiară Bolgárcserged, la fel ca și vechea denumire românească Cergău Șcheiesc, păstrează amintirea venirii bulgarilor. Odată cu Reforma protestantă bulgarii catolici din Cergău și-au pierdut limba și au devenit evanghelici (luterani). Ulterior, satul ajungând posesiune a Arhiepiscopiei Române Unite de Alba Iulia, unii locuitori au devenit greco-catolici (la fel ca cei din Cergău Mare) și s-au românizat.[2]

Conform recensământului din anul 1930 Cergău Mic avea 830 de locuitori, dintre care 762 români, 58 țigani, 8 germani și 2 maghiari.[3] Sub aspect confesional populația era alcătuită din 443 luterani, 351 greco-catolici, 25 baptiști, 10 ortodocși și 1 reformat.[4]

• Biserica ortodoxă
• Mănăstirea Cergău Mic

• Sechel, Petru, Cergău Mic - studiu monografic, Editura Despărțământul "Timotei Cipariu", București 2005, ISBN 973-7704-14-2

• Dicționar de localități din Transilvania Arhivat în 18 iunie 2009, la Wayback Machine.

• 
  Cergău Mic în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1760-1773
• 
  Drumul spre satul Cergău Mic
• 
  Intrarea în localitate
• 
• 
• 
  Biserica ortodoxă
• 
  Troița
• 
• 
• 
  Căminul cultural
• 
• 
• 
• 
  Biserica ortodoxă
• 
• 
  Mănăstirea Cerggău Mic-poarta
• 
  Mănăstirea Cerggău Mic-biserica de lemn
• 
  Mănăstirea Cerggău Mic-clopotnița
• 
  Mănăstirea Cerggău Mic-chiliile
• 
  Drumul spre Mănăstirea Sfântul Ghelasie de la Râmeț din Cergău Mic