Bogdan Croitoru
Bogdan Croitoru,[1] cunoscut inițial sub numele de scenă ca Daddy Fizz, iar acum ca Bob Taylor[2], este un cântăreț român de muzică rap, hip hop[1] și pop, dar și un om de afaceri din domeniul imobiliarelor[3]. El a absolvit Universitatea Tehnică de Construcții din București și a dat masterul în limba engleză.[4] În prezent, el este preocupat de acte caritabile și luptă, printre altele, pentru combaterea violenței în familie și pentru ajutorarea copiilor și bătrânilor bolnavi.[3] Pe 18 septembrie 2019, Fizz a devenit concurent in casa Puterea dragostei, emisiune difuzata de Kanal D România si prezentata de Andreea Mantea.
| Bogdan Croitoru | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Bogdan Croitoru |
| Născut | |
| Ocupație | muzician, om de afaceri |
| Activitate | |
| Alte nume | Daddy Fizz, Bob Taylor, Fizz |
| Origine | română |
| Gen muzical | Rap, Pop, Hip-hop |
| Instrument(e) | Vocea |
| Ani de activitate | 2003-prezent |
| Interpretare cu | Body&Soul, Aida, DJ Star, Inna. |
Discografie
La 1 februarie 2004, Croitoru, alias Fizz, a lansat pe piața muzicală românească materialul discografic Totul sau nimic[3]. Evenimentul a avut loc în București, la Carrefour Orhideea, foarte mulți fani fiind alături de cântăreț. Fizz a semnat peste 2000 de autografe, iar lansarea a durat peste 4 ore.[3] Cântecul cu cel mai mare succes a fost „Taraful”.
Totul sau nimic
| # | Titlu[5][6] | Durată |
|---|---|---|
| 1. | Dacă nu Fizz atunci cine - partea I | 3:36 |
| 2. | Dacă nu Fizz atunci cine - partea a II-a | 3:30 |
| 3. | Apasă pedala | 4:36 |
| 4. | Ești fitzoasă (feat. DJ Star) | 3:33 |
| 5. | Am nevoie... (feat. DJ Star) | 4:11 |
| 6. | Fară tine noaptea (feat. Aida) | 3:34 |
| 7. | Taraful (feat. Body&Soul) | 3:11 |
| 8. | Prea târziu | 3:46 |
| 9. | De fiecare dată | 3:47 |
| 10. | Cred | 4:03 |
| 11. | Regii |
Déjà vu
În 2009, după 3 ani de lipsă din imaginea publică, Croitoru și-a declarat întoarcerea pe plan muzical cu un nou cântec, de gen house progressive, intitulat „Déjà Vu”, o colaborare cu Inna; pentru asta, el și-a însușit un alt pseudonim, Bob Taylor.[2] Piesa, devenită un hit pe clasamentele de specialitate din România, a fost produsă de Play & Win și a costat €3.500.[2][7]
Filmografie
În anul 2005, a lansat filmul erotic „Ladies' men”, în care a avut rolul de regizor, scenarist, producător precum și rolul principal[8][9]. În rolul principal feminin a jucat Oana Ioniță[8] — Miss Playboy 2004. Despre film Bogdan Croitoru a declarat: „Am vrut să fac un film despre viața mea. E un film cu mașini scumpe, femei frumoase și cu multă distracție”.[8]
Premii
La premiile Romanian Music Awards 2004 a câștigat:[3]
- Cel mai bun artist debutant - pentru piesa „Ești fitzoasă”
- Cel mai bun site - fizz.ro.
Note
- „Fizz este cercetat de politistii de la Crima Organizata”. Gardianul. Accesat în martie 2009.
- „Fizz revine si se numeste Bob Taylor”. apropo.ro. Accesat în august 2009.
- „Biografie Fizz”. fizz. Accesat în martie 2009.
- fizz. „Fizz are blog”. Arhivat din original la . Accesat în .
- „Fizz - Totul sau nimic”. mp3s4u.biz. Arhivat din original la . Accesat în martie 2009.
- „Discografie Fizz”. fizz. Accesat în martie 2009.
- „Fizz se relansează! E Bob Taylor”. Click!. Accesat în august 2009.
- Fizz se lanseaza in filmele erotice, stiri.itbox.ro, accesat la 18 decembrie 2008
- Bob Taylor aka Fizz face campanie împotriva fițelor! Arhivat în , la Wayback Machine., catavencu.ro, accesat la 18 decembrie 2008