Biserica unitariană din Firtănuș

Biserica unitariană din Firtănuș este un lăcaș de cult aflat pe teritoriul satului Firtănuș; comuna Avrămești, județul Harghita. Se remarcă prin stilul arhitectural secession, diferit de cel al bisericilor unitariene din regiune.

Biserica unitariană din Firtănuș (aprilie 2021)
Bustul lui Mihály Gálffy (1817-1854)

Localitatea

Firtănuș (în maghiară Firtosmartonos) este un sat în comuna Avrămești din județul Harghita, Transilvania, România. A fost menționat pentru prima oară în anul 1473, iar în 1497 apare cu denumirea Martonosfalva[1].

Biserica

Credincioșii catolici din perioada medievală au devenit unitarieni în timpul Reformei.

Este a patra biserică a localității, prima fusese construită în anul 1751. Cea de a doua a fost construită în 1794, dar după numai trei decenii era deja ruinată. Construcția din piatră a celei de a treia biserici a început în anul 1826, însă datorită dificultăților finnciare a fost finalizată abia în 1834. Datorită alunecărilor de teren, biserica și turnurile sale nu au rezistat decât două decenii. În anul 1860 turnurile s-au dărâmat, între 1861 și 1893 s-au făcut reparații la turnuri de patru ori, iar în cele din urmă, în 1903 biserica a fost demolată. Orga bisericii, construită în 1865, a fost salvată și mutată în biserica actuală.

Ridicarea actualei biserici a fost terminată în anul 1906, proiectul fiind realizat de faimosul arhitect din Cluj Pákei Lajos. După modelul acestei biserici a fost construită și biserica unitariană din Odorheiu Secuiesc[2].

În fața bisericii se află bustul lui Gálffy Mihály (1817-1854), originar din Firtănuș, martir al secuilor, executat de austrieci pentru participarea la Complotul lui Makk.

Note

  1. 94. FIRTOSMARTONOS | Tündérkert | Reference Library, translate.google.com
  2. panou informativ CJ Harghita

Vezi și

Legături externe

Imagini

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.