Biserica reformată din Eremieni

Biserica reformată din Eremieni este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Eremieni, comuna Bereni.[1] În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 118156.01.[2]

Biserica reformată
Poziționare
Localitatesat Eremieni; comuna Bereni
Țara România
Adresa141 A
Edificare
Data finalizăriisec. XV, transf. sec. XVI-XIX
Clasificare
Cod LMIMS-II-m-A-15666
Cod RAN118156.01

Localitatea

Eremieni (în maghiară Nyárádszentimre) este un sat în comuna Bereni din județul Mureș, Transilvania, România. Menționat pentru prima dată în anul 1332 sub numele de Sancto Emerico[3].

Coronamentul amvonului

Biserica

Biserica a fost construită de coloniștii din sat în secolul al XIII-lea, pe un deal din apropiere, pentru a-l onora pe fiul regelui Ștefan I, prințul Imre. Balázs Orbán scria despre el în sec.XIX: „Avem norocul să găsim un monument gotic care este foarte frumos și încă în stare bună ... Sanctuarul său a fost păstrat în întregime, arătând varietatea uimitoare a construcțiilor gotice mature”.

Interiorul bisericii a păstrat în parte atmosfera medievală. Principalele modificări făcute de-a lungul timpului au fost demolarea arcului de triumf și înlocuirea bolții stelate a navei. Până în 1900 a existat un tavan casetat; casetele erau decorate cu flori, imagini ale sfinților, reprezentări biblice și istorice.

Coroana amvonului a fost realizată în 1758. Masa Domnului este placată cu marmură având următoarea inscripție: „Nemes és nemzetes Szt. imrei Megyesi Lajos Uram élete kedves párjával t.es Ákosfalvi Szilágyi Ágnes aszszonyal tsináltatták a Sz. imrei nemes refor. eclesia számára 1804”. Orga a fost construită în 1820.

Alături de biserică, în anul 1785 a fost construită o clopotniță, după cum reiese din anul gravat pe una dintre grinzi.

Pastorii care au slujit de-a lungul timpului în această localitate: Gergely Gálfalvi (1606), Ferenc Felvinczi (1670), Pál Bétfalvi (1686), Mihály Zágini S. (1692-1700), Zsigmond Bölöni (1701-1703; 1713-1735), István Galambfalvi (1710-1712), István Erdődi (1737-1739), András Zágoni (1741-1744), János Vas (1745-1746), János Váradi (1747-1748), Dániel Losonczi (1752-1766), Péter Losonczi (1766-1803), Péter Novák (1803-1813), István Nagy (1813-1820), János Tolvaly Menyői (1820-1853), Lajos Rákosi (1853-1857), János Albert (1857-1859), Mihály Bitai (1859-1861), Lajos Pataki (1861-1891), András Nagy (1893-1897), Albert Jancsó (1904-1933), Gábor Simon (1933-1942), Dénes Gagyi (1943-1946), Lajos Péter (1946-1961), Márton Altmann (1961-1963), Károly Csáky (1963-1970), János Mester (1971-1976), Zoltán Demeter (1976) -1982), Attila Sándor (1983-1985), István Korpos (1985-1994), Csaba Nagy (1995-1997),László Megyaszai (1997-1998), László Ferenc Koncz (1998-2006) și Szabolcs Kovács (2006–)[4].

Note
  1. „Institutul Național al Patrimoniului - Lista Monumentelor Istorice”. Arhivat din original la . Accesat în .
  2. Repertoriul Arheologic Național, CIMEC
  3. 44. NYÁRÁDSZENTIMRE | Tündérkert | Kézikönyvtár, www.arcanum.com
  4. „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .

Vezi și

Legături externe

Imagini din exterior

Imagini din interior


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.