Biserica reformată din Șieu-Odorhei

Biserica reformată din Șieu-Odorhei este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Șieu-Odorhei; comuna Șieu-Odorhei.[1]

Biserica reformată
Poziționare
Coordonate🌍 ({{PAGENAME}})
Localitatesat Șieu-Odorhei; comuna Șieu-Odorhei
ComunăȘieu-Odorhei
Țara România
Adresa191
Edificare
Data finalizăriisec. XIII, XV, XVIII
Clasificare
Cod LMIBN-II-m-A-01712
Interiorul bisericii reformate din Șieu-Odorhei

Localitatea

Șieu-Odorhei mai demult Odorhei (în germană Dienesdorf, în maghiară Sajóudvarhely, Udvarhely, în trad. „Curtea Șieului”) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Satul este atestat documentar în anul 1263 sub numele Darócudvarhely.

Biserica

Biserica reformată din Șieu-Odorhei datează din a doua jumătate a secolului al XIII-lea; este o biserică-sală, construită sub semnul influenței cisterciene în care se renunță la sanctuarul cu absidă semicirculară, specifică stilului romanic, fiind preferat sanctuarul pătrat, boltit în cruce pe ogive. Sistemului de boltire i se asociază, ca elemente caracteristice, capitelurile cu croșete de la arcul triumfal și ferestrele circulare polilobe, trăsături ale goticului cistercian. O altă aracteristică a bisericii este absența turnului-clopotniță. Aici se află cea mai importantă piesă de sculptură aparținând goticului timpuriu transilvănean, un relief care decorează timpanul portalului nordic al bisericii și care înfățisează o scenă de vânătoare. Doi bărbați înarmați cu lănci se luptă cu un fel de balaur înaripat, scena simbolizând lupta virtuților cu viciul[2].

Vezi și

Note

  1. „Ministerul Culturii - Lista Monumentelor Istorice” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  2. Vasile Drăguț, Arta gotică în România

Legături externe

Imagini din exterior

Imagini din interior



This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.