Biserica de lemn din Dumbrava de Jos
Biserica de lemn din satul Dumbrava de Jos, comuna Ribița, județul Hunedoara, a fost construită în secolul XIX (1840). Are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica figurează pe lista nouă a monumentelor istorice, HD-II-m-B-03311.


Istoric și trăsături
Biserica a fost construită din lemn la mijlocul secolului al XIX-lea, datare sugerată de însemnarea prezentă pe filele unui Antologhion (București, 1766), româno-chirilic („La anul 1864 au lucrat Cuc Ioan din Lupșa la bolta bisericii din Juncu fiind paroh Ioan Faur”) și de inscripția aghiazmatarului de piatră din altar („S-a sfințit de preot Ioan Faur”); zestrea de icoane mobile, executate la Lupșa (jud.Alba), în 1858, întărește această cronologie. Edificiul, de dimensiuni ample, înfățișează un dreptunghi, cu absida pentagonală, decroșată, supraînălțat în partea apuseană, printr-un turn-clopotniță robust, cu foișor în console, înfundat cu obloane și fleșă neobarocă, învelită în tablă; ultima reînnoire a acesteia s-a făcut în 1999. La acoperișul propriu-zis s-a folosit țigla. În dreptul celor două intrări, de nord și de vest, se află câte un pridvor deschis, cu gărduleț și portițe. Biserica a fost tencuită în interior, ascunzând eventualele fragmente picturale. În 1926, biserica a fost supusă unei ample reparații, consemnată pe aceeași carte menționată anterior: „S-a reparat cerimea bisericii fiind paroh Niculae David”[1]. Conscripțiile din 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831, precum și harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) atestă o înaintașă a lăcașului de cult actual, incendiată în timpul Revoluției de la 1848-1849, de la care au fost preluate o parte din bârnele vechilor pereți și icoana „Maica Domnului Hodighitria”, executată de zugravul Constantin din Rișca[2].
În casa parohială din apropierea bisericii, a fost amenajat un mic muzeu, înființat de preotul Lăcătuș Mureșan, care adăpostește icoane vechi, foarte valoroase, provenite din satele Dumbrava de Jos și Dumbrava de Sus, obiecte bisericești și carte veche bisericească.
Note
- Dobrei, pag.411
- Dobrei, pag.412
Bibliografie
- Florin Dobrei - Bisericile ortodoxe hunedorene (Ed.Eftimie Murgu, Reșița 2011)
- Cristache-Panait, Ioana: Arhitectura de lemn din județul Hunedoara, București 2000.
- Greceanu, Eugenia (). „Tehnică și măiestrie în arhitectura de lemn a județului Hunedoara”. Monumente Istorice și de Artă. 1983 (I): 59–65.
Legături externe
Imagini din exterior


Drumul spre biserică
Împrejurimile bisericii
Poarta bisericii
Crucea
Biserica (nord)
Biserica (vest)
Biserica din depărtare
Împrejurimile bisericii
Biserica (sud-vest)
Muzeul parohiei Dumbrava de Jos
Imagini din interior
Masa altarului
Ușile împărătești
Interiorul navei văzut din cor
Interiorul navei
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (înc.sec.XIX)
Sfântul Nicolae (1789)
Cruce de lemn pictată (1831)
Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos (înc.sec.XIX)
Intrarea Maicii Domnului în Biserică (1858)
Înălțarea Sfintei Cruci (sec.XIX)
Mântuitorul Iisus Hristos Mare Arhiereu
Sfânta Fecioară cu pruncul Iisus-Împărăteasă (1848)
Mântuitorul Iisus Hristos
Întâmpinarea Domnului (sec.XIX)
Schimbarea la Față (sec.XIX)
Cruce de lemn pictată (1870)
Buna Vestire (sec.XIX)
Intrarea Mântuitorului Hristos în Ierusalim
Pogorârea Sfântului Duh
În naos
Arhanghelul Mihail
Sfânta Fecioară cu pruncul Iisus
Sfântul Nicolae
Mântuitorul Iisus Hristos
Potir
Cruce de lemn pictată (1831)
În muzeu
Sfânta Fecioară cu pruncul Hristos
Învierea Domnului (1858)
Sfântul Arhanghel Mihail
În muzeu
Nașterea Domnului
Arhanghelul Mihail
Sfânta Fecioară cu pruncul Iisus
În muzeu
Mântuitorul Iisus Hristos Mare Arhiereu
Sfântul Nicolae (1789)
Sfântul Nicolae
Liturghier (1856)
Clopotnița