Binară spectroscopică

Un sistem binar spectroscopic[1][2] este o pereche de obiecte a căror mișcare orbitală este pusă în evidență prin variația vitezei radiale a uneia sau a celor două componente ale sistemului. Această viteză este măsurată cu ajutorul unui spectrograf, observând deplasarea prin efectul Doppler-Fizeau al liniilor spectrale ale stelei, datorată vitezei sale orbitale de-a lungul liniei vizate.

Mişcarea unei binare spectroscopice.

Istoric, această metodă a servit, și continuă și astăzi să servească, la detectarea unor numeroase stele binare, dar a condus, începând cu anii 1990, și la detectarea unor numeroase exoplanete.

Clasificare

Analiza spectrului distinge mai multe cazuri de binare:

  • binare cu un singur spectru, numite BS1 (SB1 în engleză), când doar mișcarea liniilor obiectului celui mai strălucitor poate fi măsurată. Este îndeosebi cazul stelelor gazde de planete extrasolare.
  • binarele cu două spectre, numite BS2, când este văzută mișcarea liniilor celor două componente.
  • BS3, mai rară, pentru un sistem triplu.
  • binarele cu spectru dublu (în engleză: „spectrum binary”). Aici spectrul conține informațiile spectrale a două stele, dar mișcarea orbitală nu este stabilită. Poate să fie vorba și de două obiecte care, prin coincidență, se află pe aceeași linie de vizare, tot așa cum o stea dublă observată poate fi fie o binară vizuală cu lungă perioadă, fie o dublă optică.

Note

  1. fr Intrarea „binaire spectroscopique”. TERMIUM Plus. adus la zi la 3 august 1998. Arhivat din original la 2017-04-19. Accesat în 2017-07-03. Parametru necunoscut |éditeur= ignorat (posibil, |editor=?) (ajutor); Parametru necunoscut |consulté le= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Parametru necunoscut |langue= ignorat (posibil, |language=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  2. en Intrarea „spectroscopic binary”. Parametru necunoscut |traduction title= ignorat (ajutor), în , Paris: Observatoire de Paris Lipsește sau este vid: |title= (ajutor) (consultat la 5 septembrie 2015)

Bibliografie

  • Aitken R. G., The binary stars, 1964, Dover Publications
  • Heintz W.D., Double stars, 1978, Reidel
  • Pickering E. C., On the spectrum of zeta Ursae Majoris, The Observatory, 13, 1890, p. 80

Vezi și

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.