Barză americană

Barza americană (Ciconia maguari) este o specie de barză mare care populează zonele umede sezoniere peste o mare parte din America de Sud, și este foarte similară în aparență cu barza albă, deși puțin mai mare.[2]

Barză americană
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Ciconiiformes
Familie: Ciconiidae
Gen: Ciconia
Specie: C. maguari
Nume binomial
Ciconia maguari
(Gmelin, 1789)

Descriere
Ciocul este drept, gri-albăstrui și căptușit cu roșu. Ultima treime a ciocului este brun închis.
Ciconia maguari

Această barză relativ mare are 97-120 cm înălțime [3] și are dimensiuni similare cu barza albă. O mare parte din penajul adult este alb, cu pene de zbor negre și o coadă neagră bifurcată. Această coadă bifurcată distinge clar barza americană de barza albă.[4] În timpul zborului, Ciconia maguari oferă o priveliște impresionantă. Se ridică la cel puțin o sută de metri deasupra solului, cu gâtul întins și picioarele întinse, bătându-și intermitent aripile largi.[5] Bate din aripi cu o viteză de 181 bătăi pe minut,[6] iar anvergura aripilor măsoară 150-180 cm.[7] Această barză are nevoie de trei sărituri lungi înainte să poată decola de la sol.[8]

Pielea gâtului și regiunea frenală sunt de culoare roșu-portocaliu, devenind roșu mai aprins în timpul perioadei de reproducere.[3] Masculul este ușor mai mare și are ciocul ușor curbat în sus.[4] Cântăresc de obicei 3,8-4,2 kg, masculii fiind mai grei.[7]

Ciocul este drept, gri-albăstrui și căptușit cu roșu. Ultima treime de-a lungul ciocului este brun închis. Irisul este galben-lămâie sau alb crem[4][3] și picioarele sunt roșii-purpurii. Pielea gâtului și regiunea frenală sunt de culoare roșu-portocaliu, devenind roșu aprins în timpul curtării.[3] Masculul este puțin mai mare, cu un cioc ușor curbat în sus.[4] Păsările cântăresc de obicei 3,8-4,2 kg, masculii fiind mai grei.[7]

Note
  1. BirdLife International (). „Ciconia maguari”. IUCN Red List of Threatened Species. 2012. Accesat în .
  2. King CE. 1988. An ethological comparison of three storks: Ciconia boyciana, C. ciconia, and C. maguari. MS Thesis, Oklahoma State University, Stillwater, Oklahoma.
  3. Hancock JA, Kushlan JA, Kahl MP. 1992. Storks, Ibises and Spoonbills of the World. Academic Press.
  4. Kahl MP. 1971. Observations on the jabiru and maguari storks in Argentina, 1969. The Condor 73: 220-229.
  5. Wetmore A. 1926. Observations on the birds of Argentina, Paraguay, Uruguay, and Chile. United States National Museum Bulletin 133: 1-448.
  6. Kahl MP. 1971. Flapping rates of storks in level flight. The Auk 88: 428.
  7. Oiseaux-birds. Accessed 19/06/16. http://www.oiseaux-birds.com/card-maguari-stork.html.
  8. Hudson WH. 1920. Birds of La Plata, Volume 2. J.M. Dent and Sons Ltd., New York.
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.