Balthasar Hubmaier

Balthasar Hubmaier (n. 1485, Friedberg, Bavaria, Germania – d. , Viena, Monarhia Habsburgică) a fost o influentă personalitate anabaptistă a Reformei.

Balthasar Hubmaier
Date personale
Născut1485[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Friedberg, Bavaria, Germania Modificați la Wikidata
Decedat (43 de ani)[5][2][3] Modificați la Wikidata
Viena, Monarhia Habsburgică Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiardere pe rug Modificați la Wikidata
Religieanabaptism Modificați la Wikidata
Ocupațieteolog[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană[6] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din Freiburg
Universität Ingolstadt[*][[Universität Ingolstadt (former university in Ingolstadt, Bavaria (1472–1800))|]]  Modificați la Wikidata

Preot și teolog catolic

S-a născut în Friedberg, lîngă Augsburg, Bavaria. Nu se cunoaște nimic despre părinții săi. A urmat Școala latină din Augsburg, intrînd la Universitatea din Freiburg la 1 mai 1503. Datorită lipsei banilor, a fost nevoit să părăsească universitatea și să predea pentru un timp la Schaffhausen. S-a întors la Freiburg în 1507, obținînd licența și masteratul în 1511. În 1512 a primit doctoratul din partea universității din Ingolstadt. Hubmaier a fost inițial preot romano-catolic. A devenit apoi profesor la universitățile din Freiburg și Ingolstadt, unde a devenit prorector în 1515. Din 1518 a ocupat funcția de predicator al Catedralei din Regensburg. În această funcție a îndemnat la persecutarea evreilor și a luat parte la distrugerea sinagogii din Regensburg. Mai tîrziu, ca predicator pentru pelerini în capela „Mariei cea frumoasă”, a devenit cunoscut prin devoțiunea sa fanatică pentru Fecioara Maria. În 1521 s-a mutat la Waldshut.

Întîlnirea cu Reforma

În 1522 i-a întîlnit la Basel pe Heinrich Glarean (profesorul lui Konrad Grebel) și pe Erasmus. Tot atunci început să citească scrierile lui Martin Luther, care l-au fascinat prin expunerea teologiei pauline. A ajuns în contact cu cercuri evanghelice și s-a împrietenit cu Huldrych Zwingli, pe care l-a cunoscut în martie 1523. În octombrie 1523 a participat la o dezbatere cu acesta în Zürich, în care a afirmat principiul ascultării de Scripturi. Devenise evident că Hubmaier dorea abandonarea botezului copiilor, o practică pe care nu o putea justifica biblic. În mediile acestuia i-a cunoscut și pe anabaptiști, printre care Konrad Grebel și martirul de mai tîrziu Felix Manz. În 1524, s-a căsătorit cu Elisabeth Hügline din Reichenau. Anabaptistul Wilhelm Reublin, exilat din Zürich, a sosit în Waldshut în 1525. În aprilie i-a botezat pe Hubmaier și alte șaizeci de persoane.

Anabaptist

La despărțirea definitivă de Zwingli s-a ajuns după ce în probabil cea mai importantă lucrare a sa, Despre botezul creștin al credincioșilor (Vom christlichen Tauff der Gläubigen), și-a justificat concepția sa despre botez. În decembrie 1525, Hubmaier s-a refugiat în Zürich din fața armatei austriece. Fiind arestat, a cerut să i se acorde o dezbatere cu Zwingli. La dezbatere au fost prezente zece persoane, dintre care patru la cererea lui Hubmaier. În timpul discuției, Hubmaier a citat afirmații ale lui Zwingli potrivit cărora copiii nu ar trebui botezați dacă nu au fost în prealabil instruiți. Zwingli a răspuns că fusese înțeles greșit. Hubmaier, derutat, a fost de acord să retracteze. A doua zi însă, în fața congregației, a mărturisit tulburarea mentală și spirituală pe care i-o adusese acest fapt, declarînd: „Nu pot și nu vreau să retractez.” Din nou în închisoare, sub tortură, a oferit retractarea care i se cerea.

Părăsind apoi în secret orașul Zürich, i-a fost acordat azil în Nikolsburg. Acolo s-a arătat a fi împotriva non-violenței învățate și practicate în multe cercuri anabaptiste. Sprijinit de autoritățile din Nikolsburg, a îndemnat la rezistență armată împotriva „pericolului turc”.

În Moravia Hubmaier a scris alte 18 lucrări, prin care a exercitat o influență deosebită în mișcarea anabaptistă. Scrierile acestea tratează locurile comune ale învățăturii anabaptiste: respingerea botezului copiilor, disciplina bisericească, abținerea de la jurăminte. Surse istorice raportează că Hubmaier a botezat în Moravia mai bine de 2000 de adepți.

Întorcîndu-se la Waldshut, Hubmaier a întemeiat și acolo o comunitate anabaptistă. Arhiducele de Austria, Ferdinand I, i-a ordonat arestarea sub acuzația de sediție. În timpul detenției sale la Gratzenstain, Hubmaier a scris faimoasa Explicație a credinței mele (Rechenschaft meines Glaubens), în care a mărturisit fără echivoc credințele sale anabaptiste. Refuzînd oferta unei retractări, la 10 martie 1528 a fost ars pe rug în fața Stubentor din Viena. Ultimele sale cuvinte au fost: „Adevărul este nemuritor!” Trei zile după moartea sa ca martir, soția sa a fost executată prin înecare în Dunăre.

Teologie

Ca anabaptist din ramura german-menonită (Schwertler), Hubmaier a considerat statul ca o instituție dorită de Dumnezeu. Creștinii au responsabilitatea de a susține guvernul și de a plăti taxele cuvenite. În Despre sabie e prezentată responsabilitatea statului de a-i apăra pe cei drepți, nevinovați și lipsiți de ajutor. Creștinii au datoria de a lua sabia pentru o cauză dreaptă dacă guvernul le-o cere — prin această doctrină se deosebește anabaptismul Schwertler de cel Stabler.

Și după ruptura de Biserica Catolică Hubmaier a continuat să creadă în virginitatea perpetuă a Mariei și să-i acorde titlul de theotokos (Apologia 9–10).

Scrieri

  • Optsprezece articole (1524)
  • Ereticii și cei care îi ard (1524)
  • Apelul deschis al lui Balthasar din Friedberg către toți credincioșii creștini (1525)
  • Botezul creștin al credincioșilor (1525)
  • Douăsprezece articole ale credinței creștine (1526)
  • Despre sabie (1527)

Note

  1. „Balthasar Hubmaier”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
  2. Balthasar Hubmaier, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
  3. Balthasar Hubmaier, SNAC, accesat în
  4. Balthasar Hubmaier, Bibliography of the History of the Czech Lands
  5. Autoritatea BnF, accesat în
  6. Autoritatea BnF, accesat în

Legături externe

  • en Balthasar Hubmaier în Global Anabaptist Mennonite Encyclopedia Online (în limba engleză)
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.