Asasinarea lui Virgil Madgearu

În dimineața zilei de 27 noiembrie 1940, Madgearu a aflat de la Ion Mihalache și Iuliu Maniu, care îl vizitaseră, despre Masacrul de la Jilava, petrecut în noaptea precedentă. Secretarul său, avocatul Virgil Lărgeanu, l-a vizitat la ora 12, găsindu-l într-o stare „sufletească de deprimare”. Conform acestuia, lui Madgearu i se părea abominabil ceea ce se întâmplase, deși nu avusese „niciodată cuvinte bune pentru cei dela Jilava”.[1]

Madgearu fusese informat și despre ridicarea în aceeași dimineață a foștilor demnitari Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu și Gigurtu (a se vedea Tentativele de asasinare asupra foștilor demnitari (Argetoianu, Tătărescu, Gigurtu)).[1]

Lărgeanu l-a încurajat, aducându-i aminte lui Madgearu că el însuși fusese închis de regimul lui Carol al II-lea, că interpelase guvernul Tătărescu în parlament la momentul demiterii lui Ion Antonescu și că fusese parte la încheierea pactului de neagresiune dintre PNȚ și Mișcarea legionară. Apoi a plecat la ora 13:30.[1]

Cadavrul lui Virgil Madgearu la Institutul Medico-Legal

Madgearu a fost ridicat de un comando legionar de la locuința sa, în aceeași zi, pe la ora 14:00.[2] Aflându-se la masă cu soția sa, Ecaterina Madgearu, șase persoane s-au prezentat, dintre care s-au legitimat Dacu Tudor, informator la poliția legionară din Ploiești, și s-a recomandat (Ion) Tucan.[2] Legionarii au pretextat că îl duc la Prefectura Poliției Capitalei, pentru a-i lua o declarație, și văzând că Madgearu ezită, trei dintre asasini i-au dat cuvântul de onoare de legionari că în decurs de o oră avea să se întoarcă acasă.[2]

A fost dus cu o mașină a Institutului Național al Cooperației (unde cinci din ucigași erau angajați), cu numărul 6.211 B în pădurea Snagov. În jurul orei 15:30, pădurarul Ilie D. Chirilă, care făcea paza pădurii Snagov, a văzut că în punctul numit „Coada Lungă” s-a oprit o mașină venind dinspre București, din care au coborât cinci sau șase persoane, care au intrat 100 de m în adâncimea pădurii.[3][4] S-au auzit focuri de armă, iar pădurarul i-a abordat pe bărbați când se întorceau spre mașină, întrebându-i de ce au tras focuri de armă; a primit răspunsul că s-au distrat vânând ciori.[3][4]

Pădurarul a apucat să își noteze numărul mașinii; când au observat acest lucru, legionarii au oprit mașina și doi au coborât, însă Chirilă a fost salvat de un administrator al U.C.B., care în acel moment l-a strigat, ceea ce i-a speriat probabil pe ucigași, care au plecat.[5]

Ilie D. Chirilă s-a dus la locul unde fuseseră legionarii și l-a găsit pe Madgearu cu fața în jos. Victima încă „mai horcăia și îi curgea sânge din gură.”[4]

În paralel, Virgil Lărgeanu a fost anunțat de Ion Mihalache la ora 14:30 că Madgearu fusese ridicat de legionari; Mihalache a încercat să-l contacteze pe Ion Antonescu, șeful guvernului, însă nu a putut da decât pe subsecretarul de stat de la Interne Alexandru Rioșanu, care s-a interesat și l-a anunțat pe Mihalache că Madgearu nu era la Prefectura Capitalei, ci într-o mașină în drum spre Ploiești, pe care Rioșanu a luat măsuri să o oprească.[6]

La îndemnul lui Mihalache, Lărgeanu a plecat la Ploiești, unde l-a contactat pe chestorul de carieră de la Chestura Ploiești, care însă i-a dat de înțeles că are mâinile legate. Mai mult, acesta l-a sfătuit pe Lărgeanu să nu-l contacteze pe chestorul legionar, întrucât și-ar fi pus viața în pericol. Când a sunat la București pentru a anunța că se duce să vorbească cu chestorul legionar, Lărgeanu a fost informat că trupul lui Madgearu fusese deja găsit.[7]

La locul crimei s-au deplasat medicul legist Alexandru Gr. Ionescu de la Institutul Medico-Legal „Prof. Dr. Mina Minovici” din București, împreună cu judecătorul de instrucție al Cab. III Ilfov și cu procurorul de serviciu, care au găsit cadavrul cu fața în jos. A fost fotografiat și apoi transportat în jurul orelor 21:00-22:00 la morga institutului.[8]

Raportul medico-legal al Institutului „Porf. Dr. Mina Minovici” din 28 noiembrie 1940 constata că moartea a fost violentă, datorată „marei hemoragii internă consecutivă mai multor răni produse prin împușcare cu armă de foc, (calibru 6 și 8 mm), cu fractura craniului, lezarea creerului, perforarea inimii, aortei, ruptura ficatului și lezarea a diverse organe interne”. Despre direcția proiectilelor, raportul preciza că a fost de la „spate și lateral dela stânga, dela o depărtare relativ mică”.[8]

În notele inedite ale lui Corneliu Coposu, acesta rememora că la zece minute după ridicarea de către legionari a lui Madgearu, care la vremea respectivă era secretarul general al Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu a fost informat prin telefon de doamna Madgearu asupra ridicării soțului ei. După ce Maniu și Coposu s-au dus la locuința lui Madgearu, președintele PNȚ l-a sunat pe secretarul general al Ministerului de Interne, colonelul Rioșianu, care i-a explicat că autoritățile (nelegionare) nu știau nimic despre acest caz.

Maniu l-a trimis pe Coposu la Ministerul de Interne, de unde a primit din partea lui Rioșianu două pistoale și cartușe, precum și instrucțiuni să tragă în legionari „ca în cîini”, dacă vin și la Maniu. Ulterior, Coposu a mers în audiență la Horia Sima, care a pretins că nu știe nimic despre acel caz.[9]

Seara pe la ora 18 s-a primit înștiințarea oficială a asasinării lui Virgil Madgearu. Maniu și Coposu s-au deplasat de urgență la locul asasinatului, unde Madgearu zăcea „întins pe spate, mînjit de sînge, cu fruntea spartă de gloanțe, purtînd pe corp urme de violență și tortură” [10]

• Comandamentul Militar al Capitalei (1941), Asasinatele dela Jilava... Snagov și Stejnicul: 26-27 Noemvrie 1940, București: Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului
• Coposu, Corneliu (2014), File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983, Ediție îngrijită de Doina Alexandru, București: Editura Vremea