Ansa a longobarzilor

Ansa era probabil o membră a unei familii nobile longobarde, fiică a unui oarecare Verissimo și soră cu fostul rege Hildeprand al longobarzilor și nepoată a regelui Liutprand.

În anul 753 Ansa a fondat mănăstirile San Michele și San Pietro din Brescia. Mai târziu a unit aceste mănăstiri cu San Salvatore di Brescia și Santa Maria. După anul 759 Ansa apare în mod frecvent în documentele emise de regele Desiderius și a fost probabil „arhitectul” politicii acestuia privitoare la religie.

Pe 5 iunie 774 a fost alături de soțul ei când acesta s-a predat francilor conduși de Carol cel Mare care cucerise Pavia. Cei doi, împreună cu o fiică al cărei nume nu e menționat (probabil Desiderata), au fost trimiși la Liège sau Corbie, dar li s-a permis să se reîntoarcă în 775. Paul Diaconul a scris Epitaphium Ansae reginae lăudând inițiativele, pietatea și frunusețea reginei: coniunx pulcherrima („cea mai frumoasă soție”).

Ansa și Desiderius au avut următorii copii:

• Anselperga (sau Anselberga), abatesă de San Salvatore;
• Adelperga (sau Adelberga), căsătorită cu ducele Arechis al II-lea de Benevento;
• Liutperga (sau Liutberga), căsătorită cu Tassilo al III-lea, duce de Bavaria;
• Desiderata, căsătorită cu Carol cel Mare în 770 și divorțată în 771;
• Adalgis (sau Adelchis), patricieni în Constantinopol.

• Alberto M. Ghisalberti, Dizionario Biografico degli Italiani: III Ammirato – Arcoleo, Roma, 1961.