Andris Nelsons

Nelsons s-a născut la Riga. Mama sa a fondat primul ansamblu de muzică timpurie din Letonia, iar tatăl său a fost dirijor coral, violoncelist și profesor.[10] La vârsta de cinci ani, mama și tatăl vitreg (un dirijor de cor) l-au dus la o reprezentație a operei Tannhäuser a lui Wagner, la care se referă Nelsons ca la o experiență profund formativă: „... a avut un efect hipnotic asupra mea. Am fost copleșit de muzică. Am plâns când a murit Tannhäuser. Cred că acesta a fost cel mai important lucru care s-a întâmplat în copilăria mea.”[11]

În tinerețe, Nelsons a studiat pianul și a apoi trompeta la 12 ani.[11] De asemenea, a cântat bass-bariton, cu un interes special pentru muzica timpurie, în ansamblul mamei sale.[12] A studiat o vară la Școala Internațională de Vară Dartington cu Evelyn Tubb. A cântat ca trompetist în orchestra Operei Naționale Letone.[13]

Nelsons a studiat dirijoratul cu Alexander Titov la Sankt Petersburg, Rusia și a participat la cursurile de master în dirijorat cu Neeme Järvi, Roberto Carnevale și Jorma Panula. A intrat în atenția lui Mariss Jansons când a fost chemat de urgență să cânte în Filarmonica din Oslo ca trompetist în timpul unui turneu al acestei orchestre.[13] Nelsons îl consideră pe Jansons ca mentor fiindu-i student din 2002.[14]

În 2003, Nelsons a devenit dirijor principal al Operei Naționale Letone. El și-a încheiat mandatul acolo după patru ani în 2007.[15] În 2006, Nelsons a devenit dirijor principal al Nordwestdeutsche Philharmonie din Herford, Germania, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul sezonului 2008-2009. Prima sa apariție la Metropolitan Opera a fost în octombrie 2009, în producția de Turandot.[16] În iulie 2010, Nelsons a debutat la Festivalul de la Bayreuth, dirijând o nouă producție a operei Lohengrin a lui Wagner în spectacolul de deschidere a festivalului.[17]

În noiembrie 2017, The Boston Globe a anunțat că Nelsons le-a spus lui Jim Braude și Margery Eagan de la Boston Public Radio că hărțuirea sexuală nu este - și nu a fost niciodată - o problemă în lumea muzicii clasice.[18][19] Într-o declarație ulterioară , Nelsons și-a clarificat poziția spunând că „nu a văzut exemple clare de agresiuni sexuale”, dar a admis că „acestea au loc în toate domeniile, inclusiv, desigur, în industria muzicii clasice”.[19]