Amnar

Amnarul (din latină ĭgniarium: „materie inflamabilă”/ latină manuale: „de mână” >a+mânar(e)>amânar>amnar[1]) este o bucată de oțel care se folosea în vechime la aprinderea focului, împreună cu o bucată de cremene (silex) și cu o fâșie de iască uscată.

Diferite modele de amnar

Acțiunea de a produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul se numește „a scăpăra”.[2]

În legenda Piatra Teiului, Alecu Russo descrie ținuta tradițională a țăranului român, care purta și Un chimir lat de piele de căprioară, cuprinzând tot ce este trebuincios munteanului: un cuțit frumos, o lulea, o pungă și un amnar lung legat de cingătoare c-o curelușă ori un lănțujel de fier.

Amnarele moderne, folosite de militari și turiști, nu mai sunt din oțel ci dintr-un aliaj special de 6 metale, cu magneziu, care dacă este lovit sau zgâriat cu un obiect ascuțit, produce o scânteie foarte fierbinte, de aproximativ 3000 °C, care este suficientă pentru a aprinde un foc în cele mai extreme condiții.[3]

Note
  1. Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007)
  2. Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998
  3. „Amnar Light My Fire Army”. Arhivat din original la . Accesat în .

Bibliografie
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007), Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău ISBN 978-973-675-307-7

Vezi și
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.