Ținuturile Moldovei

Ținutul a fost o unitate administrativ-teritorială a Moldovei, care a existat până în 1864. Ținuturile care aveau pe teritoriul lor cetăți, erau conduse de pârcălabi, iar cele de hotar – de staroste. Pârcălabii erau numiți personal de domnitor, exercitând funcții administrative, fiscale și militare. În epoca medievală organizarea politico-administrativă nu era diferențiată de organizarea judecătorească. Astfel, administratorii ținuturilor judecau procesele din localitățile din supunere. Principalele funcții erau de delimitarea moșilor localităților și proprietarilor funciar, colectarea dărilor și transmiterea la vistierului țării. Pârcălabii ținuturilor mărginașe (starostii) aveau autoritatea de a reglementa conflictele de la hotarele Moldovei.

Ținut
Locație Moldova

În anul 1741 domnul Constantin Mavrocordat realizează reforma administrativă prin care pârcălabii sunt înlocuiți cu ispravnici și divizează ținuturile în ocoale. În fruntea ocoalelor erau ocolași numiți de ispravnic.

Ținuturile Moldovei (1601-1718)

Lista ținuturilor

Numărul ținuturilor s-a modificat în timp. În anul 1566 cronicarul polonez Martin Belskii menționează de 24 de ținuturi, Miron Costin în „Poema Polona” din 1694 enumeră numele a 19 ținuturi, Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei - 23 ținuturi din Țara de Jos, Țara de Sus și Basarabia.

Lista ținuturilor Moldovei
Nr.ȚinutCentru administrativPrima mențiune documentarăDesființare
Țara de Sus
1BacăuBacău1458reorganizat în județul Bacău în 1864
2BotoșaniBotoșani1741reorganizat în județul Botoșani în 1864
3Câmpulung-Cernăuți1769anexat la Imperiul Habsburgic în 1774
4Câmpulung-Suceava1769anexat la Imperiul Habsburgic în 1774
5CernăuțiCernăuți1457anexat în cea mai mare parte la Imperiul Habsburgic
în 1774, teritoriul neanexat a fost transformat în ținutul Herța
6DorohoiDorohoi1546reorganizat în județul Dorohoi în 1864
7HârlăuHârlău1548desființat în 1833, teritoriul fiind împărțit între ținuturile Iași
și Botoșani
8HerțaHerța1794 (1775)în 1834 este înglobat în ținutului Dorohoi
8HotinHotin1436transformat în raia turcească în 1711
9HerțaHerța1794desființat în 1835, fiind înglobat în ținutul Dorohoi
10NeamțTârgu Neamț1466reorganizat în județul Neamț în 1864
11SuceavaSuceava1472
12TrotușTrotuș1466inclus în ținutul Bacău între anii 1655-1684
Țara de Jos
13AdjudAdjud1517-1527inclus în ținutul Putna între anii 1647-1684
14BârladBârlad1642desființat până în 1684
15CârligăturaTârgu Frumos1431desființat în anul 1834, teritoriul fiind
împărțit între ținuturile Iașilor și Romanului
16Codru1758anexat la Imperiul Rus în 1812, desființat în 1818,
teritoriul fiind împărțit între ținuturile Bender și Ismail
17CovurluiGalați1435reorganizat în județul Covurlui în 1864
18FălciuFălciu, Hușireorganizat în județul Fălciu în 1864
19GreceniGreceni1742anexat de către Rusia în 1812, înglobat în ținutul Ismail
în 1818
20HorinceaOancea1528inclus în ținutul Covurluiului înainte de 1591
21Hotărnicenianexat în 1812 Imperiul Rus, ulterior fiind
contopit cu ținutul Codru în 1816
22IașiIași1473partea de peste Prut este anexată la Imperiul Rus
și organizată în ținutul Iași (reorganizat în județul
(uezdul) Iași
în 1828), partea de la est de Prut a fost
reorganizată în județul Iași în 1864
23LăpușnaLăpușna1439în anii 70 ai secolului al XVIII-lea
a fost comasat cu ținutul Orhei,
constituind ținutul Orhei-Lăpușna (sau Orhei)
24OrheiOrhei
Chișinău
1531anexat în 1812 la Imperiul Rus, reorganizat în județul
(uezdul) Orhei
în 1828
25PutnaFocșani1555reorganizat în județul Putna în 1864
26RomanRoman1408reorganizat în județul Roman în 1864
27SorocaSoroca1529anexat în 1812 la Imperiul Rus, contopit cu ținutul Iași
în 1818
28TecuciTecuci1435reorganizat în județul Tecuci în 1864
29TigheciTintiu1546contopit cu ținutul Fălciu înainte de 1665
30TutovaTutova1435reorganizat în județul Tutova în 1864
31VasluiVaslui1435reorganizat în județul Vaslui în 1864
Basarabia
32Cetatea AlbăCetatea Albă
33ChiliaChilia
34IsmailIsmail(1816)în 1830 a fost transformat în județul Leova și Administrația
specială a orașului Ismail
35TighinaTighina

Surse istorice

Lista ținuturilor Moldovei este atestată în următoarele documente istorice:

  1. Bogdan, Ion. Cronicele slavo-romîne din dec. XV - XVI. București, 1980, p. 176. (conține lista ținuturilor din anul 1566)
  2. Documente privind istoria Romîniei. Seria A: Moldova, sec. XVI. Volumul IV pp. 4-6. (conține lista impozanților după ținut din 20 februarie 1591)
  3. Miron Costin. Opere: Cronica polonă. București: Editura de Stat pentru Opere și Artă, 1958, pp. 214. (conține lista ținuturilor din anul 1677)
  4. Costin, Miron. Opere: Poema polonă. București: Editura de Stat pentru Opere și Artă, 1958, pp. 259 - 240. (conține lista ținuturilor din anul 1684)
  5. Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei, 1716, pp. 37-52. (conține lista ținuturilor din anul 1716)
  6. Arhiva romînească, ed. I, t. I, pp. 139 (Răspunsul boierilor moldoveni către generalul rus Johann Martin von Elmpt privind diviziune administrativă a Moldovei din 1769)
  7. Центральный Государственный Военно-Исторический Архив. Фонд Военно-Ученый Архив (ЦГВИА), д. 1847, листы 26-29. [Arhiva Militaro-Istorică Centrală de Stat a URSS] (file care conțin răspunsul boierilor moldoveni către generalul rus Johann Martin von Elmpt privind diviziune administrativă a Moldovei din 1769)
  8. Центральный Государственный Военно-Исторический Архив (ЦГВИА). Фонд 293, д.. 200. (Materiale privind recensământul țarist din anii 1772-1773)
  9. Центральный Государственный Военно-Исторический Архив (ЦГВИА). Фонд 44, д. 166, листы 363-364. (Declarațiile finale privind numărul de sate și gospodării conform recensământului din anii 1772-1773, expediate reprezentantului administrației țariste în Moldova, generalului-major Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov)
  10. Центральный Государственный Военно-Исторический Архив (ЦГВИА). Фонд 293, д. 187, 187а. (Materiale ale recensământului după familii din 1774)
  11. Uricarul. Volumul XIX, рp. 357-378.
  12. Uricarul. Volumul VII, pp. 242-577.
  13. Uricarul. Volumul VIII, pp. 242-568.

Vezi și

Referințe

    Bibliografie

    • Burac, Constantin. Ținuturile Țării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea. București: Editura Academica, 2002. 648 p. ISBN 973-85106-1-9
    • Ciurea, Dumitru. Organizarea administrativă a statului feudal Moldova. In: Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A.D.Xenopol”, Tomul II, 1965.
    • Dmitriev, P.G.; Sovetov, P. V. Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975. 602 p.
    • Dmitriev, P.G.; Sovetov, P. V. Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 2: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975. 527 p.
    • Lungu, Vasile. Ținuturile Moldovei până la 1711 și administrarea lor. In: Cercetări istorice, Anul XVII, Vol. XVII, 1943, p. 211-250.
    This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.