Ștefan Popescu (fotbalist)
Ștefan Popescu (n. 5 mai 1993, Iași) este un tânăr fotbalist român care evoluează la clubul AC Cesena.
| Ștefan Popescu | |||
|---|---|---|---|
| Informații generale | |||
| Nume complet | Ștefan Adrian Popescu | ||
| Data nașterii | (30 de ani) | ||
| Locul nașterii | Iași, România | ||
| Înălțime | 1,80 m[1] | ||
| Greutate | 75 kg[2] | ||
| Post | Fundaș stânga | ||
| Număr |
3 | ||
| Cluburi de juniori | |||
| Ani | Club | ||
| 2009-2011 |
| ||
| 2011-2012 |
| ||
| Cluburi de seniori* | |||
| Ani | Club | Ap | (G) |
| 2012-2014 |
| 6 | (0) |
| 2012-2013 |
→ | 16 | (0) |
| 2013-2014 |
→ | 3 | (0) |
| 2014 |
| 2 | (0) |
| 2014-2015 |
| 26 | (0) |
| 2015-2017 |
| 50 | (3) |
| 2017-2018 |
| 11 | (0) |
| 2018-2019 |
| 0 | (0) |
| Echipa națională | |||
| Ani | Țară | Ap | (G) |
| 2010-2011 | România U17 | 3 | (0) |
| 2011-2012 | România U19 | 3 | (0) |
| 2013-2014 | România U21 | 5 | (0) |
|
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern la data de 24 noiembrie 2021 # Selecții și goluri la națională până la data de 24 noiembrie 2021 | |||
Carieră
Juniorat
Ștefan Popescu a început fotbalul la vârsta de 8 ani, atunci când împreună cu tatăl său s-a înscris la Grupa 93 a clubului privat Noua Generație din Iași, condus de Paul Costaș. Avându-l ca antrenor pe profesorul Sorin Ștefan, acesta a efectuat primele antrenamente pe un teren de bitum, ieșind imediat în evidență prin calitățile sale precum forța și viteza. În timp, juniorul s-a pus la punct cu tehnica iar antrenorul a fost nevoit să-l avanseze la o grupă de jucători cu un an mai mare decât el.[3]
În 2007, Ștefan Popescu a participat la turneul „Gillette” România unde a fost remarcat de Emeric Jenei. Fiind printre primii 11 din țară, acesta a primit drept premiu un stagiu de pregătire de un an la Școala de Fotbal Gică Popescu. Astfel, după patru ani petrecuți la Iași, juniorul a plecat la Craiova.[4][5]
Doi ani mai târziu, în 2009, pe când avea numai 16 ani, Popescu a participat cu naționala României U17 la un turneu efectuat în Italia. Acolo, românul a fost remarcat de clubul italian AS Roma pentru care a dat probe de joc. Fiind acceptat, a evoluat pentru echipa Primavera a clubului roman cu care a și câștigat Campionato Primavera la Grupa C.[6]
Acesta a suferit însă o gravă accidentare la glezna dreaptă care l-a ținut pe tușă 7 luni,[7] dar în ianuarie 2011 a fost remarcat de clubul AC Cesena, cu care a și semnat. Aici a evoluat timp de un an la echipa Primavera a clubului iar în vara aceluiași an a disputat primul meci pentru echipa mare, un amical contra unei echipe locale încheiat 13–0. Atunci, românul a evoluat o repriză în care a dat o pasă de gol, fiind felicitat de președintele clubului.[8]
Debutul în echipa mare
Pe data de 12 ianuarie 2012 Popescu a fost convocat de Daniele Arrigoni, antrenorul echipei mari a Cesenei, la meciul din optimile Cupei Italiei contra formației Napoli. Românul a început partida ca titular, având un debut excepțional la primul meci oficial în echipa mare. Folosit pe postul de mijlocaș central, acesta a marcat primul gol al partidei în minutul 21, fiind schimbat 8 minute mai târziu datorită unei accidentări cauzate de o întindere.[8] În cele din urmă, echipa sa a pierdut meciul cu scorul de 2–1 și a fost eliminată din cupă, dar românul a primit cuvinte de laudă din partea presei locale.
Legături externe
Referințe
- „Stefan Popescu”. transfermarkt.co.uk. Accesat în .
- „A.C. CESENA - Sito ufficiale”. cesenacalcio.it. Accesat în .
- „Ieseanul Stefan Popescu, coleg cu Adrian Mutu la Cesena!”. asmagna.info. Accesat în .
- „Ștefan Popescu, un pariu câștigat. AS Roma nu s-a înșelat. L-a transferat la 17 ani”. adevarul.ro. Accesat în .
- „Cine e Stefan Popescu, fotbalistul roman care a uimit la debut”. ziare.com. Accesat în .
- „Debut de senzatie la Cesena pentru ieseanul Stefan Popescu”. telem.telem.ro. Accesat în .[nefuncțională]
- „Debut EXPLOZIV pentru puștiul român de la Cesena! VIDEO Golul înscris de Popescu în Napoli - Cesena 2-1”. prosport.ro. Accesat în .