Șieu-Sfântu, Bistrița-Năsăud

• Prima atestare documentară este in 1174 cu numele Igalia
• În 1288 este pentru prima dată menționat cu numele Sajószentandrás.
• În perioada medievala a fost un sat Maghiaro-Săsesc.
• În perioada reformelor maghiarii au trecut la Biserica Reformată, iar sașii la Luteranism.
• În secolul XVII sașii au dispărut complet, iar populația maghiară a scăzut atât de puternic încât locuitorii nu și-au putut permite nici măcar un preot în perioada 1644-1744.
• În 1744 satul s-a consolidat, și s-a înființat o noua parohie reformată.
• În perioada următoare s-a stabilit în zonă o populație românească.
• În prezent satul este bilingv româno-maghiar.

Componența etnică a satului Șieu-Sfântu(2011)

     Români (74,41%)

     Maghiari (24,41%)

     Romi (1,16%)

Componența etnică a satului Șieu-Sfântu(1910)

     Români (61,56%)

     Maghiari (34,16%)

     Germani (4,27%)

• La recensământul din 1910 populația satului era de 562 de locuitori, dintre care: 346 români, 192 maghiari și 24 sași.
• La recensământul din 2011 populația satului era de 430 de locuitori, dintre care: 320 români, 105 maghiari și 5 țigani.
• La recensământul din 2020 populația satului era de 362 de locuitori, dintre care: 268 români, 83 maghiari și 11 țigani.

În subsolul localității se găsește un masiv de sare[1].

• Dicționar de localități din Transilvania Arhivat în 18 iunie 2009, la Wayback Machine.

• Léstyán Ferenc: Pietre sacre (Editura Gloria, Cluj, 1996)

• Biserica de lemn din Șieu Sfântu

• 
  Intrarea în localitate
• 
  Biserica nouă a fost sfinţită de Episcopul Teofil Herineanu în anul 1961
• 
  Biserica veche de lemn (monument istoric)
• 
  Biserica reformată
• 
  Coroana amvonului